Sâmbătă, 11.12.2011, a încetat din viaţă, după o lungă suferinţă, generalul de brigadă (retragere) GHEORGHE BRAGĂ, fost inspector şef al Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Prahova.
Ofiţerul s-a născut la data de 11.04.1957, în localitatea Valea Seacă din judeţul Bacău, fiind absolvent al Şcolii Militare de Ofiţeri Activi – arma jandarmi în anul 1979, al Facultăţii de Arme Întrunite din cadrul Universităţii Naţionale de Apărare Bucureşti în anul 1988 iar în anul 2003, absolvent al Cursului postuniversitar de conducere a marilor unităţi.
Pe parcursul carierei militare a îndeplinit funcţii de comandă printre cele mai semnificative fiind:
– în perioada 01.10.1989 – 01.09.1990 şef de stat major, la Batalionul 62 Jandarmi Ploieşti;
– în perioada 01.09.1990 – 25.09.1998 comandant batalion, la Batalionul 64 Jandarmi Ploieşti;
– în perioada 25.09.1998 – 01.05.2005 comandant la Comandamentul de Jandarmi Judeţean Prahova
– în perioada 01.05.2005 – 22.03.2011 inspector şef al Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Prahova.
Prin Decretul Prezidenţial nr. 487 din 24.04.2007 i se acordă gradul de general de brigadă – cu o stea, ceea ce reprezintă o recunoaştere la cel mai înalt nivel a performanţelor sale profesionale, a muncii desfăşurate în uniforma bleu-jandarm.
Trupul neînsufleţit al ofiţerului va fi depus luni, 12 decembrie 2011, ora 1400, la Catedrala Eroilor Tineri Ploieşti, str. Gheorghe Grigore Cantacuzino, aflată în vecinătatea Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Prahova.
Slujba de înmormântare va avea loc marţi 13 decembrie 2011 începând cu ora 1200, iar înhumarea va avea loc la Cimitirul Eroilor Ploieşti, parte componentă a Cimitirului Bolovani din cartierul Vest.
Cum ți se pare subiectul?