f9cd6f0f-1a35-422d-a6cf-df0e9c05a246_3c8ce.jpg

Acțiune amplă a polițiștilor rutieri din Prahova, în noaptea de sâmbătă spre duminică. În urma raziei care a avut ca scop constatarea și sancționarea participanților la trafic care au încălcat legea, au fost aplicate 117 de amenzi, în valoare de peste 42.700 lei, iar trei permise au fost reținute.

Acțiunea, derulată în tot județul Prahova, a avut loc ieri în intervalul orar 18.00-20.00, precum și azi noapte, între 01.00 și 05.00.

Poliţiştii au acţionat pe raza Municipiului Câmpina şi a oraşului Vălenii de Munte, cât şi a localităţilor arondate, pentru prevenirea şi combaterea cauzelor generatoare de accidente rutiere, în special pentru identificarea conducătorilor auto care nu respectă regimul legal de viteză, care conduc autovehicule sub influenţa băuturilor alcoolice, precum şi a celor care efectuează transport ilegal de persoane.

Publicitate - continuă să navighezi
Continuă să citești

În cadrul razei, 412 autoturisme au fost controlate, fiind efectuate 209 testări cu aparatul etilotest.

Rezultatele nu s-au lăsat așteptate astfel încât, polițiștii au aplicat 117 sancțiuni contravenționale în valoare de 42.700 lei.

De asemenea, au fost reţinute 3 permise de conducere, 4 certificate de înmatriculare precum şi 3 seturi de plăcuţe cu numere. 

image fea75
Contactează Redacția Observatorulph.ro pe WhatsApp la: 0726.221.596 - doar text, foto și video.

banner sos deces ultim 300 copyright.jpg

harold.jpg