razie-oborul-ploiesti-controale_8d3b9.jpg

Polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice au organizat, duminică, o acțiune de control pentru identificarea și verificarea agenților economici care desfășoară activități ilicite de comerț în Oborul Ploiești. La scurt timp au început să apară și neregulile.

„Cu acest prilej, au fost verificați nouă agenți economici și legitimate 19 persoane, iar pentru neregulile constatate polițiștii au aplicat 11 sancțiuni, în valoare de 70.500 lei”, a precizat IPJ Prahova.

La acțiunea de control au participat și inspectorii din cadrul D.S.V.S.A. Prahova. Pe durata controlului au fost confiscate bunuri în valoare de 200 lei și suma de 2.569 lei.

Publicitate - continuă să navighezi
Continuă să citești

În urma verificărilor efectuate la punctul de lucru al unei societăți comerciale, polițiștii au constatat că suma de 1.317 lei nu a fost fiscalizată.

„Pentru abaterea constatată, agentul economic a fost sancționat contravențional cu amendă în cuantum de 20.000 lei, dispunându-se totodată măsura complementară a confiscării sumei nefiscalizate de 1.317 lei”, a precizat IPJ Prahova.

Contactează Redacția Observatorulph.ro pe WhatsApp la: 0726.221.596 - doar text, foto și video.
redactor șef
Mai multe despre autor și articolele sale
Roxana Tănase este jurnalistă din 1999. Face parte din ”garda veche” de ziariști ai Prahovei și, din 2012, este în echipa Observatorulph.ro.
De același autor
banner_sos_deces_300.jpg

harold_20939_451a4.jpg