646x404_34ae1.jpg

Un bărbat care stropea cu benzină trecătorii, dar și blocul în care locuia, a fost ridicat de mascați într-o acțiune în forță. Martorii au sunat la 112, marți după-amiază, spunând că individul aruncă cu benzină într-un bloc din Craiova, iar mai multe persoane au fost atinse de lichidul inflamabil.

Polițiștii au fost sesizați, marți, cu privire la faptul că un bărbat stropește cu benzină într-un bloc din Craiova, dar și persoanele care trec prin zona respectivă, a comunicat IPJ Dolj, potrivit Mediafax.

Mai multe echipaje de poliție, luptători SAS, jandarmi și pompieri s-au deplasat la fața locului, au intrat în apartamentul în care se afla bărbatul, situat la etajul doi al blocului, și l-au imobilizat.

Publicitate - continuă să navighezi
Continuă să citești

Polițiștii au stabilit că este vorba de un bărbat de 32 de ani, din Craiova, care a fost la sediul Poliției. „În cauză au fost demarate cercetările pentru lămurirea stării de fapt și a dispunerii măsurilor legale ce se impun”, au anunțat reprezentanții IPJ Dolj. Două persoane au suferit arsuri după ce au fost stropite cu benzină, au precizat polițiștii.

Rezidential 9 Mai
Contactează Redacția Observatorulph.ro pe WhatsApp la: 0726.221.596 - doar text, foto și video.

Say something here...
Cancel
Log in with ( Sign Up ? )
or post as a guest
Loading comment... The comment will be refreshed after 00:00.

Be the first to comment.

harold.jpg

banner sos deces ultim 300 copyright.jpg