Mii de ploieşteni, dar şi locuitori din tot judeţul, au venit ieri la manifestările prilejuite de Ziua Naţională a României. Şi, ca niciodată, Piaţa Mihai Viteazul a devenit neîncăpătoare. Ce-i drept, pe lângă steaguri şi flori, nu a lipsit tradiţionala fasole cu cârnaţi. Piaţa Mihai Viteazul din Ploieşti s-a umplut imediat după ora zece. Ca niciodată în ultimii ani, cu mic, cu mare, ploieştenii, dar nu numai, au venit la marea sărbătoare, de Ziua Naţională a României. Fiecare a avut câte un motiv, dar, pe lângă dorinţa de a vedea parada militară, vremea frumoasă de afară s-a dovedit cel mai bun pretext ca oamenii să iasă din casă. De altfel, de ani buni, de 1 Decembrie nu a mai fost atât de cald, spre bucuria părinţilor care şi-au scos copiii din case, dar şi a militarilor care nu au mai avut motiv să se plângă că le-au îngheţat mâinile pe arme. „Am venit pentru că vreau să văd parada de Ziua României”, ne-a spus Mihnea, un copil de câţiva anişori care venise din Păuleşti cu toţi colegii de la grădiniţă. „Am venit cu copiii mei şi încerc să le explic importanţa Zilei Naţionale a României”, ne-a precizat un tătic, atent să nu rateze deschiderea manifestărilor. La ora 10.45, circulaţia pe Bulevardul Republicii, în dreptul statuii lui Mihai Viteazul, a fost întreruptă. Măsura a fost absolut necesară, având în vedere puhoiul de lume. Steagurile au fluturat peste tot, iar Fanfara Consiliului Judeţean Prahova a dat startul manifestărilor, ca în fiecare an. Oficialităţile s-au chinuit să răzbească prin mulţime. Nu au lipsit nici intonarea Imnului naţional, dar nici slujba religioasă oficiată de un sobor de preoţi. „Astăzi este o zi mare. Este Ziua Naţională a tuturor românilor”, a spus preotul paroh Ştefan Muşat, protoiereul Protoieriei Ploieşti. Prefectul judeţului, Adrian Dobre, a transmis mesajul premierului Emil Boc: „Triunghiul valorilor pe care s-a ridicat România este acum mai actual decât oricând”.
Defilare şi aglomeraţie la fasoleMult aşteptata paradă militară a fost pe placul spectatorilor de toate vârstele, care s-au strâns în număr mare ca să admire tehnica de luptă a Armatei, Poliţiei, Jandarmeriei, Pompierilor şi Poliţiei Comunitare. Aplauzele au însoţit şi defilarea. Două aeronave de tip uşor din cadrul aeroclubului Gheorghe Bănciulescu de la Strejnic au efectuat un survol. Între timp, în spatele statuii Mihai Viteazul, oamenii formaseră cozi imense. Toată lumea aştepta porţiile de fasole cu cârnaţi. Surpriza cea mai mare a fost că, pe post de bucătari, cei prezenţi i-au găsit la datorie pe prefectul judeţului şi pe primarul municipiului Ploieşti, care umpleau cu îndemânare farfuriile cu fasole cu cârnaţi. „Nu este pentru prima oară, dar o fac cu multă plăcere şi cu o singură urare: La Mulţi Ani! Să ne bucurăm de Ziua Naţională a României!”, ne-a spus Andrei Volosevici, edilul municipiului. „Este pentru prima dată, dar cu siguranţă nu pentru ultima dată. Vreau să transmit tuturor prahovenilor şi tuturor românilor «La Mulţi Ani!»”, a urat şi Adrian Dobre, prefectul judeţului. Fie că i-am găsit la coadă, fie că mâncau ori pur şi simplu se odihneau pe o bancă, ploieştenii au avut pregătită o urare nu doar pentru prieteni, ci pentru Romania. „Ura! Să trăiască România noastră!”, ne-a spus nea Dumitru, care venise la manifestări cu nepoţelul de câţiva anişori. „La Mulţi Ani România”, a strigat şi Valeriu Câmpeanu, care aştepta la rând să primească o porţie de fasole cu cârnaţi: „Avem noi milioane de români peste graniţă, dar restul până la 21 de milioane stăm şi noi astăzi să mâncăm o fasole, să mâncăm un cârnat şi să bem puţin vin”. Totul a culminat cu un spectacol folcloric oferit de Primăria Ploieşti. sursa: telegrafuldeprahova.ro

Cum ți se pare subiectul?