Mare sărbătoare, azi, la Alpha TV Ploieşti! Ziua Naţională a Românilor a fost sărbătorită într-un mod cu totul şi cu totul special. Emisiuni în direct, muzică românească, invitaţi de seamă şi o petrecere pe cinste. Acestea au fost ingredientele care au reuşit să strângă în faţa sediului televiziunii sute pe ploieşteni.
Muzică şi voie bună, dar şi bucate tradiţionale româneşti. Aceasta a fost atmosfera, ore bune, în faţa sediului Alpha TV. Echipa televiziunii s-a gândit să ofere ploieştenilor un spectacol pe cinste cu ocazia Zilei Naţionale a României. „Desfăşurarea, cred eu, a decurs aşa cum trebuie, deşi am organizat acest eveniment într-un timp foarte scurt. Ideea a venit din dorinţa de a face ceva special cu ocazia Zilei Naţionale a Românilor. Ne-am trezit foarte de dimineaţă şi, odată cu noi, şi telespectatorii. Am avut un matinal pe cinste, presărat cu muzică, dans şi, nu în ultimul rând, foarte multe apeluri telefonice de la ploieşteni. Am avut o emisiune ceva mai specială intitulată România prin Skype, unde am stat de vorbă pe internet cu români plecaţi în străinătate, în special studenţi, pentru a vedea cum sărbătoresc aceştia Ziua Naţională departe de casă. După amiază, am pregătit pentru ploieşteni un spectacol pe cinste desfăşurat chiar în faţa sediului televiziunii noastre. Am avut plăcuta surpriză de a fi asistaţi de un public foarte mare. Sute de ploieşteni au venit să se distreze alături de noi”, ne-a mărturisit Larisa Cucu, realizator de emisiuni la Alpha TV Ploieşti. Ploieştenii au venit, cu mic cu mare, pentru a se distra alături de echipa televiziunii. „Mi se pare o idee nemaipomenit de bună. Este un prilej bun pentru toată lumea să se distreze şi să mai uite puţin de grijile cotidiene. Meniul… nu mai zic. Fasolea cu ciolan a fost extraordinar de bună. Ne-am distrat şi ne-am simţit bine şi aşteptăm cu drag şi următorul eveniment de acest gen”, este de părere Maria Matache, una din sutele de ploieşteni care s-au distrat alături de Alpha TV azi, de Ziua Naţională a României.
Cum ți se pare subiectul?