Andrei Iucinu, fiul nelegitim al jurnalistului Dumitru Tinu, a fost transportat de urgenţă la Spitalul Floreasca, după ce a fost muşcat de o viperă.
Incidentul a avut loc sâmbătă dimineaţă, la firma lui Iucinu, din judeţul Giurgiu.
Acesta merge constant la ferma sa de vipere din judeţ, pe care o manageriază, afacerea fiind una de succes.
Andrei Tinu se află în afara oricărui pericol, dar este ţinut sub supraveghere medicală. I se administrează perfuzii, pentru curăţirea organismului.
Veninul viperei cu corn este extrem de căutat in toată lumea, dar mai ales în Europa. Deşi periculos, putând fi letal pentru oameni, veninul viperei cu corn este extrem de folositor pentru industria farmaceutică. O viperă ammodytes produce anual aproximativ 1,5 grame de venin cristalizat, care, în funcþie de puritate, poate scoate din buzunarele eventualilor clienţi sume cuprinse între 500 şi 2.000 de euro, ajungându-se uneori chiar şi la 2.500 – 3.000 de euro. Pe de altã parte, îngrijirea reptilelor nu este costisitoare, declara, în 2010, Andrei Iucinu.
Cum ți se pare subiectul?