Prins la Ploiești, în timp ce fura 20 de cutii de înghețată. Acum are ocazia să se răcorească
- de Claudiu Vasilescu |
În noaptea de 16/17 iulie a.c., o patrulă de siguranță publică din cadrul Secției nr. 2 Ploiești, în timp ce efectua serviciul pe strada Găgeni, a observat în dreptul unui magazin, un bărbat care manifesta un comportament suspect.
În urma verificărilor efectuate s-a stabilit că este un prahovean de 48 de ani, asupra sa fiind găsite 20 cutii cu înghețată, diferite sortimente, care proveneau dintr-o ladă frigorifică amplasată în exteriorul agentului economic.
De asemenea, bărbatul a forțat capacele la două lăzi frigorifice amplasate în exteriorul magazinului, iar dintr-una a sustras bunurile, pe care le-a așezat în două cutii din carton și o sacoșă din plastic, moment în care a fost surprins de polițiști.
Publicitate - continuă să navighezi
Continuă să citești
În cauză a fost întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat.
sursa IPJ Prahova
Contactează Redacția Observatorulph.ro pe WhatsApp la: 0726.221.596 - doar text, foto și video.