fbpx

64466376_426636694844735_3342597116026421248_n_75a6d.jpg

Este relaxare mare pe șantierul podului de cale ferată dintre Brazi și Ploiești Sud, acolo unde lucrările ar trebui să fie finalizate în luna August 2019.

Un cititor al Observatorulph.ro, nemulțumit că stă în câmp zeci de minute când face naveta cu trenul la București, ne-a transmis câteva fotografii cu șantierul abandonat de luni bune, unde doar sunetul trenului tulbură liniștea.

”Așa arată o lucrare care trebuie să fie terminată în luna August 2019 pe magistrala de cale ferată București - Ploiești.

Ei stau la umbra ca boierii pe banii noștri în timp ce noi stăm în trenuri mizerabile și supraaglomerate, în toalete publice care se numesc gări, așteptând să scăpăm de întârzierile trenurilor-căruțe, sa mergem la muncă pentru a le plăti taxe și impozite.

Un ultim avertisment al navetiștilor de pe ruta Ploiești -București pentru CFR Infrastructura și "cucul" de la Ministerul Transportului: răbdarea noastră a ajuns la limita, dacă nu respectați nici acest termen, August 2019, pentru finalizarea lucrărilor și eliminarea întârzierilor, blocăm trenurile!

Dacă voi stați liniștiți prin birouri pe salarii imense, noi muncim să vi le plătim. Respectați-ne!!”, este mesajul unui cititor care face naveta pe magistrala feroviară București - Ploiești. 

Navetistul susține că au fost mai multe termene de finalizare, însă niciunul nu a fost respectat.

”Au fost mai multe termene de finalizare, acum nu se mai estimează nicio dată. Pe șantier nu se lucrează. Iarna ninge, vara plouă. Doar să nu lucreze. Vai de noi...”, susține cititorul nostru.

Publicitate - continuă să navighezi
Continuă să citești

Observatorulph.ro a solicitat în urmă cu câteva săptămâni un punct de vedere CFR pe marginea lucrărilor de la Brazi. Potrivit răspunsul transmis astăzi, reprezentanții CFR susțin că lucrările au fost realizate în proporție de 82% și că firma care realizează lucrările a fost somată în prealabil. Ce nu spun, însă, reprezentanții CFR este când va fi gata podul de cale ferată de aici. 

”Reabilitarea Podului de la km 57+560, aflat pe linia CF 300, între stațiile Brazi și Ploiești Sud (județul Prahova) este inclusă în cadrul contractului Lucrări de reabilitare poduri, podețe și tuneluri de cale ferată – SRCF București, aflat în derulare.

Până în prezent lucrările la acest obiectiv feroviar sunt realizate în proporție de 82%.

Întârzierile înregistrate în execuția lucrărilor au fost generate de:

  • adaptare solutiei proiectate la condiţiile întâlnite pe şantier;
  • modificări ale normelor în vigoare la momentul execuției lucrărilor față de momentul proiectării;
  • vremea nefavorabilă (timp friguros/ploios).

Menționăm că reprezentanții Companiei Naționale De Căi Ferate CFR SA se preocupă îndeaproape de evoluția lucrărilor, constructorul fiind somat să finalizeze lucrările la acest obiectiv CF.”, se arată în răspunsul CFR.

622298743332340840405462746413190999965696n
6255389313934482208052347537058200160305152n
644663764266366948447353342597116026421248n
644156383255630350002416494469676628705280n
6232360236144511784515396289945550848000n
6212859723207154715441181490426872314462208n

Contactează Redacția Observatorulph.ro pe WhatsApp la: 0726.221.596 - doar text, foto și video.

Comentează cu profilul tău de Facebook

Ciprian Pap
Mai multe despre autor și articolele sale

970.jpg