delapidare_05bdc.jpg

Cercetări finalizate într-un dosar penal întocmit pentru delapidare. Prejudiciul total creat în cauză este de peste 1.400.000 lei.

Comunicatul IJP Prahova: 

Polițiști din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice au definitivat cercetările într-un dosar penal privind două femei (una de 49 de ani, din Ploiești, iar cea de-a doua de 61 de ani, domiciliată în Marea Britanie), cercetate sub aspectul săvârșirii infracţiunii de delapidare în formă continuată cu consecințe deosebit de grave, respectiv a infracțiunii de delapidare în formă continuată cu consecințe deosebit de grave.

Publicitate - continuă să navighezi
Continuă să citești

În fapt, s-a reţinut că ploieșteanca, în calitate de gestionar la două societăți comerciale și al patrimoniului a doi cetățeni ciprioți, profitând de relația de prietenie și încredere pe care o avea cu aceștia, a dispus efectuarea a 166 de operațiuni bancare de virare în contul personal, de retragere de numerar și de virare în contul unui agent economic controlat în fapt de către inculpată, prin contrafacerea semnăturilor persoanelor autorizate.

Prin această metodă, și-a însușit - atât personal, cât și prin intermediul fiului său și al fostului soț - suma totală de 1.311.700 lei și 62.000 euro din patrimoniul persoanelor vătămate.

De asemenea, inculpata, în calitate de contabil al unei alte firme, și-a însușit suma de 47.173 lei din patrimoniul acestei societăți, prin efectuarea, fără drept, a 23 de operațiuni bancare, două dintre acestea efectuate de fiul ei, care a acționat fără a avea reprezentarea caracterului ilicit al faptelor sale.

Referitor la femeia de 61 de ani, colegă cu ploieșteanca la primele două firme prejudiciate, în calitate de gestionar, s-a stabilit că a dispus efectuarea a 15 operațiuni bancare de virare în contul personal, cu ajutorul primei inculpate, care a contrafăcut semnăturile persoanelor autorizate de pe ordinele de plată, metodă prin care și-a însușit personal suma de 40.600 lei din patrimoniul persoanelor vătămate. 

În calitate de economist la cea de-a treia firmă, și–a însușit suma de 40.190 lei din patrimoniul acesteia, prin efectuarea fără drept a 21 de operațiuni de virare în contul său personal.

Prejudiciul total creat în cauză este de 1.439.663 lei și 62.000 euro, fiind parțial recuperat (1.358.873 lei și 62.000 euro) prin instituirea de măsuri asigurătorii.

Dosarul penal în cauză a fost înaintat unității de parchet competente cu propunere de emitere a rechizitoriului și sesizare a instanței.

image fea75
Contactează Redacția Observatorulph.ro pe WhatsApp la: 0726.221.596 - doar text, foto și video.

banner sos deces ultim 300 copyright.jpg

harold.jpg