fbpx

droguri-cocaina_391f5.jpg

Miercuri au avut loc cinci percheziții (patru îbn București și una în Dâmbovița) în urma cărora 20 de mandate de aducere au fost puse în aplicare, într-un dosar de trafic de droguri de mare risc. 

Polițiștii antidrog ai Brigăzii de Combaterea a Criminalității organizate Ploiești, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T.- S.T. Ploiești, au documentat activitatea infracțională a unei grupări infracționale, formată din 5 persoane. 

În  urma cercetărilor, a rezultat că, începând cu luna februarie a anului trecut, gruparea ar fi comercializat droguri de risc și mare risc către consumatori din București și județele Prahova și Dâmbovița.

Publicitate - continuă să navighezi
Continuă să citești

La locațiile percheziționate, polițiștii au descoperit 13 folii de staniol cu impregnate cu substanțe pulverulente și 20 de grame de substanță pulverulentă susceptibile a conține cocaină, 69 de comprimate xanax, 4 cântare de precizie, precum și recipiente și ustensile pentru consumul de droguri.

De asemenea, polițiștii au mai depistat o pușcă și un pistol, ambele cu aer comprimat, supuse autorizării, deținute legal, dar depozitate în locuri neautorizate, precum și muniția aferentă (404 alice și 33 de cartușe), toate acestea fiind ridicate în vederea cercetărilor. Fapta constituie contravenție, fiind sancționată de lege cu amendă și anularea dreptului de deținere a armelor din acea categorie.

La una dintre locații, a fost descoperită o seră (cort) de creștere a plantelor de cannabis, precum și dispozitive de creștere și îngrijire a acestora (7 lămpi, filtre de aer, ventilatoare etc).

20 de persoane au fost aduse la sediul unității de parchet, pentru a fi audiate. 3 dintre acestea au fost reținute pentru 24 de ore, urmând ca, în cursul acestei zile, să fie prezentate instanței de judecată cu propunere de luare a măsurilor preventive.

Cercetările continuă, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de trafic de droguri de risc și mare risc și deținere, în vederea consumului, de droguri de risc și mare risc.

Acțiunea a beneficiat de sprijinul Direcției de Operațiuni Speciale din Poliția Română, iar activitățile au fost desfășurate cu sprijinul polițiștilor de crimă organizată din cadrul BCCO București. La percheziții au participat și jandarmi. 

Informeaza-te inainte de a cumpara o casa

Contactează Redacția Observatorulph.ro pe WhatsApp la: 0726.221.596 - doar text, foto și video.

Comentează cu profilul tău de Facebook


sc_vasile1_83d7d.jpg
banner sos deces ultim 300 copyright.jpg
harold.jpg