fbpx

jandarmi_f17bc.JPG
Pentru câteva ore s-au „dezbrăcat“ de uniforma de jandarm și au „îmbrăcat-o“ pe cea de OAMENI. Jandarmii prahoveni s-au transformat în ajutoarele Iepurașului și le-au adus alimente și diverse lucruri copiilor de la Centrul Sfântul Andrei din Ploiești, încercați mult prea devreme și greu de viață.

După ce ieri au dus cadouri pentru doi fraţi nevoiaşi din satul Predeşti, astăzi, jandarmii prahoveni au mers la Complexul de Servicii Comunitare „Sf. Andrei” din Ploiești, unde s-au transformat iar în ajutoarele Iepuraşului de Paşte.

De data aceasta, beneficiarii pachetelor cu bunătăţi au fost micuţii cu dizabilități, mulţi dintre ei fiind părăsiți aici de către familii.

Publicitate - continuă să navighezi
Continuă să citești

„Am dus copiilor de la Centrul Sfântul Andrei dulciuri, fructe, îmbrăcăminte şi chiar şi scutece pentru câţiva despre care am auzit că au nevoie de aşa ceva. E adevărat, ceea ce am făcut noi, nu aduce alinare în sufletele acestor copilaşi mult prea greu încercaţi de soartă şi nici nu le poate schimba condiţia, dar ne-am străduit să-i bucurăm măcar astăzi.

Împreună, militari şi civili, putem schimba multe şi cred că schimbarea începe cu lucrurile mici. Ne-am dori ca gestul nostru să inspire şi pe alţi prahoveni pentru că oricând e nevoie ca cineva să aibă grijă de persoanele aflate în nevoie!”, a declarat colonel Liviu Coman, inspector şef al IJJ Prahova.

VIDEO IJJ Prahova

Contactează Redacția Observatorulph.ro pe WhatsApp la: 0726.221.596 - doar text, foto și video.
Liliana Maxim Minculescu
redactor
Liliana Maxim Minculescu, jurnalist „de modă veche“, și-a început activitatea în 2004, lucrând simultan în presa scrisă și TV.
A lucrat la Telegraful de Prahova și Alpha TV, a făcut parte și din echipa cotidianului Adevărul pentru ca, ulterior, să se axeze pe jurnalismul de televiziune, la Valea Prahovei TV și Ploiești TV. A scris, totodată, și pentru site-ul: promovamprahova.ro.
Pentru activitatea în presa locală și regională a fost nominalizata mai multor concursuri, gale, dar și premiată în anul 2014, în cadrul Galei MediaFEM, iar în 2018 la Gala Comunității Prahovene.
A ales Observatorulph.ro pentru că îi place să țină pasul cu vremurile, iar prezentul și viitorul jurnalistic sunt aici, în presa online.
De același autor

banner sos deces ultim 300 copyright.jpg
harold.jpg
salina_urbana_BUNA_desk_9833f.jpg
970.jpg