fbpx

iohannis1_1-465x215_82e2a.jpg

Este oficial: în ziua alegerilor europarlamentare vom avea și referendum. Administrația prezidențială a anunțat și care vor fi cele două întrebări de pe buletinul de vot.

Decretul este emis de preşedinte:

"Luând act de preocuparea intensă şi constantă a societăţii româneşti faţă de necesitatea combaterii fenomenului corupţiei, a asigurării integrităţii în exercitarea funcţiilor şi demnităţilor publice, precum şi de nevoia unui cadru legislativ coerent şi stabil" şi de otărârea Parlamentului României nr. 8/2019 privind solicitarea Preşedintelui României referitoare la organizarea unui referendum naţional consultativ cu privire la probleme de interes naţional.

Publicitate - continuă să navighezi
Continuă să citești

Conform decretului pentru organizare referendumului, poporul român este chemat să îşi exprime voinţa cu privire la următoarele probleme de interes naţional: "1. interzicerea amnistiei şi graţierii pentru infracţiuni de corupţie; 2. interzicerea adoptării de către Guvern a ordonanţelor de urgenţă în domeniul infracţiunilor, pedepselor şi al organizării judiciare corelată cu dreptul altor autorităţi constituţionale de a sesiza direct Curtea Constituţională cu privire la ordonanţe".

Cetăţenii sunt chemaţi să se pronunţe prin DA sau NU cu privire la următoarele întrebări:

1 „Sunteţi de acord cu interzicerea amnistiei şi graţierii pentru infracţiuni de corupţie?”

2 „Sunteţi de acord cu interzicerea adoptării de către Guvern a ordonanţelor de urgenţă în domeniul infracţiunilor, pedepselor şi al organizării judiciare şi cu extinderea dreptului de a ataca ordonanţele direct la Curtea Constituţională?”

Data referendumului este 26 mai 2019, în ziua desfăşurării alegerilor pentru Parlamentul European.

sursa Administrația Prezidențială

Contactează Redacția Observatorulph.ro pe WhatsApp la: 0726.221.596 - doar text, foto și video.

banner sos deces ultim 300 copyright.jpg
harold.jpg
salina_urbana_BUNA_desk_9833f.jpg
970.jpg