fbpx

tudor-vladimirescu.jpg

Observatorulph.ro continuă seria dezvăluirilor din domeniul afacerilor imobiliare, în special despre proiectele unor dezvoltatori care construiesc blocuri în cartiere cu interdicții pentru astfel de construcții. Iată cum poate închide Urbanismul Primăriei Ploiești ochii la încălcări flagrante de legislație în documentațiile depuse de așa zișii investitori, ajungând să-i favorizeze, apărând intrebarea firească de ce fac așa ceva?

Astăzi revenim asupra proiectului imobiliar de pe strada Tudor Vladimirescu din Ploiești, o zonă de case conform PUZ/PUD unde un dezvoltator intenționează să construiască la nr. 17 două blocuri cu două, respectiv trei etaje. Proiectul urmează să fie dezbătut în Comisia Tehnică de Amenajare a Teritoriului și Urbanism din cadrul Primăriei Ploiești, deși conține lacune serioase și situații hilare, imposibil de pus în practică. Să le luăm pe rând.

Cele două blocuri ar trebui construite într-o zonă care figurează în Regulamentul Local de Urbanism aferent PUG-ului ca zonă de locuințe unifamiliale (case), unde se interzic orice fel de construcții de locuințe (blocuri) în cartierele cu densitate mare de locuit. Mai mult, în zona respectivă există și o interdicție de construire până la elaborare/reactualizare PUZ, având în vedere că majoritatea clădirilor existente sunt case de locuit cu cel mult un etaj și o mansardă. Se pare că aceste interdicții nu sunt suficiente, ba chiar sunt ignorate. Mai mult, nivelul de poluare va crește considerabil, iar cei în măsură ignoră acest aspect. Așadar, cine răspunde pentru afectarea sănătății populației? Mergem mai departe.

Publicitate - continuă să navighezi
Continuă să citești

Citește și Ploiești, orașul cu cel mai poluat aer din România

În lipsa unor investiții ale furnizorilor de utilități, creșterea consumului de apă, gaze sau energie electrică după darea în folosință a apartamentelor din blocurile vizate ar putea afecta, în timp, consumatorii din cartierul respectiv. În prezent, utilitățile sunt furnizate pentru case, nu pentru blocuri de locuit! Dar cui îi pasă? Primăriei Ploiești se pare că nu...

Într-un cartier de case din Ploiești se construiesc patru blocuri de cinci etaje. Vecinii contestă proiectul în instanță

O altă problemă de mare actualitate, criza locurilor de parcare, este rezolvată cel puțin ciudat în documentele transmise la Primăria Ploiești. Dacă în memoriul PUD sunt menționate 15 locuri de parcare, dintre care 10 la subsol, în studiul de circulație atașat proiectului imobiliar apar 17 locuri de parcare, din care 12 sunt ”subterane”. Și asta nu e tot.

Campanie www.observatorulph.ro: cum sunt construite viitoarele locuințe ale orașului? Primul episod, șantierul de pe Republicii 162

Prin același studiu se propun soluții de acces în și din strada Tudor Vladimirescu de-a dreptul hilare, precum montarea unui semafor la ieșirea din parcarea subterană. În lipsa altor semafoare de pe strada principală, cel din studiu este complet inutil. Imaginați-vă scena în care semaforul din curtea blocurilor devine verde, fără ca șoferii care circulă în ambele sensuri pe strada Tudor Vladimirescu să-l vadă pentru că nici nu au cum. Așa ceva?!

studiu.jpg

Iar să montezi alte două semafoare pentru a opri traficul rutier pe strada Tudor Vladimirescu, destul de circulată, doar ca să iasă proprietarii de apartamente din blocurile respective este o soluție la care nu visează nici cei mai bogați afaceriști cu proprietăți în Monte Carlo. Dar, cine știe, poate cei care conduc Urbanismul vor să fie unici în lume?

Oare cei de la comisia de circulație rutieră și siguranta traficului vor aproba asemenea aberație si vor expune oamenii la asemenea riscuri de evenimente nedorite ? În acest context merită amintit că, în prezent, pe strada Tudor Vladimirescu traficul rutier este deja intens, iar din cauza lipsei locurilor de parcare, mașinile sunt lăsate pe trotuar Astfel, pietonii sunt obligați să le depășească pe carosabil, expunându-se astfel riscului de a deveni victimele unor accidente rutiere grave. În plus, în zonă sunt două stații ale TCE pentru traseul 35B. Dar cui îi pasă?

WhatsApp Image 2019-02-13 at 11.16.11 (1).jpeg

Nu în ultimul rând este vorba de proprietarii caselor din zonă, care au plătit bani grei pentru teren știind că vor fi feriți de disconfortul unor aglomerări de spații locative. Altfel, și-ar fi cumpărat apartamente în orice cartier din Ploiești, logic nu? Practic, odată ridicate blocurile în zona de case, prețurile proprietăților (teren/case) vor scădea semnificativ, cu atât mai mult cu cât primăria nu s-a ”obosit” să dezvolte infrastructura din zonă (servicii medicale, parcuri, locuri de joacă etc). Doar pentru a fi favorizați investitorii sau cine știe poate și pentru alte motive? Dar cui îi pasă? Vom reveni!

FOTO Trotuarele de pe strada Tudor Vladimirescu, ocupate deja de mașini

WhatsApp Image 2019-02-13 at 11.16.11.jpeg

WhatsApp Image 2019-02-13 at 11.16.11 (2).jpeg

WhatsApp Image 2019-02-13 at 11.16.10.jpeg

Informeaza-te inainte de a cumpara o casa

Contactează Redacția Observatorulph.ro pe WhatsApp la: 0726.221.596 - doar text, foto și video.

Comentează cu profilul tău de Facebook