fbpx

WhatsApp Image 2019-02-12 at 15.58.44.jpeg

Conducerea companiei Apa Nova Ploiești a anunțat astăzi, într-o conferință de presă transmisă live de observatorulph.ro, că rezultatele probelor de apă luate după avaria de sâmbătă relevă că apa a fost și este potabilă. DSP Prahova nu a transmis, până acum, rezultatele analizelor probelor de apă prelevate de inspectori după incident.

”Rezultatele analizelor de laborator sunt disponibile pe site-ul Apa Nova Ploiești. Avem confirmarea că, după ce am schimbat sursa de apă ca urmare a avariei de sâmbătă dimineață, apa a fost potabilă în zilele care au urmat”, au transmis reprezentanții companiei.

Aceștia susțin că primele semne ale unei avarii majore au fost primite imediat după miezul nopții de sâmbătă, iar la ora 5:30 a fost localizată ca urmare a verificării a 50 de km de conductă de către echipele din teren.

După ce ploieștenii au sesizat sâmbătă dimineață că la robinete curge apă murdară au fost informați și reprezentanții Primăriei Ploiești.

Conducerea Apa Nova susține că va suporta financiar pierderea de apă ca urmare a avariei, chiar dacă s-a spart o conductă montată de o altă firmă în 2015 în cadrul reabilitării liniei de tramvai 101.

”Studiem posibilitatea ca și clienții să beneficieze de facilități la plata facturii aferente lunii februarie din cauza avariei. Încă nu am luat o decizie”, au concluzionat reprezentanții Apa Nova Ploiești. 

Contactează Redacția Observatorulph.ro pe WhatsApp la: 0726.221.596 - doar text, foto și video.

banner sos deces ultim 300 copyright.jpg
harold.jpg
970.jpg