fbpx

accident-brasov_58575600.jpg

Șoferii care lovesc cu mașina pietoni beți, întinși pe drum sau care traversează ilegal trebuie să-și dovedească nevinovăția, chiar dacă victimele nu aveau ce căuta la locul accidentului. Puțini sunt șoferii declarați în instanță nevinovați, de cele mai multe ori aceștia primind o pedeapsă de câțiva ani de închisoare cu suspendare.

De exemplu, luni noaptea, pe DN73, în comuna Bran, un șofer a trecut cu mașina peste un bărbat care se afla întins pe drum. Momentul a fost filmat de camera video montată pe parbrizul autoturismului (detalii și VIDEO AICI).

Chiar dacă pietonul nu avea ce căuta acolo, șoferul va fi cercetat pentru ucidere din culpă. Acesta ar putea scăpa doar dacă anchetatorii stabilesc că pietonul a vrut să se sinucidă?!

Publicitate - continuă să navighezi
Continuă să citești

"Dosarul se deschide pentru ucidere din culpă. Dacă din probe va rezulta că a fost o intenție de sinucidere poate fi clasată cauza. Dacă era beat, este ucidere din culpă. Nu este culpă exclusivă a șoferului și are circumstanțe atenuante că nici individul acela nu avea voie să se culce pe șosea. În codul rutier sunt niște prevederi standard însă când se ajunge în penal, lucrurile se analizează. Ce viteză avea, dar pietonul ce căuta acolo? Dacă se constată că a depășit viteza legală pe acel sector de drum, atunci este și culpa șoferului, dar și a pietonului. Va fi cercetat în stare de libertate, se analizează apoi fiecare aspect", a declarat polițistul Dumitru Coarnă, liderul SNPPC  pentru DC News.

Sindicalistul a evaluat posibilele culpe ale șoferului și ale bărbatului omorât în accident:

"Culpa are două forme cu prevedere și fără prevedere. Cea fără prevedere înseamnă că nu prevedea rezultatul faptei sale deși trebuia și putea să îl prevadă (cazul celui care se îmbată și se culcă în mijlocul drumului și cu prevedere, adică prevede rezultatul faptei sale, nu urmărește producerea sa și socotește fără temei că nu se va produce), adică în cazul în care încălcăm, cu bună știință, o regulă de circulație, dar considerăm că suntem prea abili să permitem producerea unui accident. În cazul de față. poate veni un expert care să spună că accidentul nu putea fi evitat și atunci șoferul scapă".

Află cum poți fi despăgubit corect în caz de accident și ce nu spun asiguratorii!

Contactează Redacția Observatorulph.ro pe WhatsApp la: 0726.221.596 - doar text, foto și video.

Comentează cu profilul tău de Facebook


970.jpg