Primăria Sinaia reacționează în cazul scandalului dintre Salvamont și jandarmii montani
- de Liliana Maxim Minculescu |
După divergențele apărute între Jandarmeria Montană din Sinaia și Salvamont cu privire la acțiunile de evacuare a unor turiști aflați pe munte, reprezentanții Primăriei Sinaia au venit cu propria clarificare. Punctul de vedere a fost făcut public pe pagina de Facebook a instituției.
„Ieri, 24 ianuarie Gondola Carp a fost oprită din cauza condițiilor meteorologice nefavorabile. Echipa Salvamont Sinaia împreună cu personalul tehnic al domeniului schiabil din cadrul Societății Transport Urban, structuri ce sunt subordonate Primăriei Sinaia au fost nevoite să procedeze la o acțiune de rutină, de evacuare a turiștilor aflați la acea oră pe munte, nu de salvare așa cum s-a vehiculat. Gondola Carp nu a fost defectă, ci încărcată cu gheață. Defecțiunile sunt una, condițiile meteo extreme sunt alta.
Ideea de salvare implică pericol major, primejdie imediată. Nu a fost cazul. Toți oamenii au fost adunați controlat la Bistro Carp sau în Valea Soarelui, pentru ca apoi evacuarea lor să se facă în mod organizat.
Ne pare rău că și de această dată unele dintre materialele apărute în presă nu au respectat adevărul de pe teren. Probabil că sursele consultate de unii dintre cei care au scris, nu au fost nici 3, nici 2, ci poate una singură - în acest caz comunicatul vag al Jandarmeriei.
Nu considerăm nici că acțiunile de salvare trebuie să devină parte din brandingul unei instituții ale cărei obligații implică acest gen de activitate. Dincolo de toate aceste asumări greșite sau comunicări deficitare, ținem să subliniem necesitatea acțiunii echipelor mixte în cazuri extreme.
Mulțumim tuturor pentru buna desfășurare a acțiunilor de ieri! Mulțumim publicului care a înțeles necesitatea unei astfel de organizări și a răspuns pozitiv îndrumărilor personalului tehnic al domeniului schiabil și ale echipelor Salvamont”, se arată în comunicatul Primăriei Sinaia.
Inițial, reprezentanții Jandarmeriei Montane au anunțat că au intervenit pentru salvarea a două grupuri de turiști formate din 100 de persoane. Citiți AICI informațiile transmise de ei.
Știrea a fost atacată joi seara de șeful Salvamont Sinaia, Nicolae Cojanu, care a postat pe pagina sa de facebook faptul că informațiile furnizate de jandarmii montani sunt false, iar intervenția fost exclusivă a salvamontiștilor și angajaților Domeniului schiabil din Sinaia. În acest sens și Salvamontul a emis un comunicat. Află AICI toate detaliile.
Sursa foto: facebook Primăria Sinaia
Creator de conținut online
comunicare[@]negativmedia.ro
Travel&Lifestyle
Ivan Patzaichin recomandă turiștilor să aleagă Punctele Gastronomice Locale
Cadrul legislativ și fiscal al Punctelor Gastronomice Locale – un instrument la îndemâna gospodăriilor țărănești care oferă servicii turistice– este de acum finalizat, deci acestea pot fi...
Eveniment
O persoană a fost lovită de metrou în stația Apărătorii Patriei
Incident grav la metrou, vineri dimineață. O persoană a fost lovită de tren în stația Apărătorii Patriei. Deocamdată nu sunt informații cu privire la starea victimei. Se pare că ar fi vorba despre o...
Eveniment
La ce mai „poftesc“ hoții când merg la supermarket și ce primesc când dau nas în nas cu jandarmii
Doi hoți au plecat cu o „listă” scurtă la cumpărături pe care voiau să le facă nu din supermarket, ci din depozitul unității comerciale. Au „poftit“ la boxpaleți din lemn. Mai vigilenți decât...
Social
Efectele nedorite ale blocurilor noi din 9 Mai. ”Ne-au ocupat și murdărit parcarea!”
Mai mulți ploieșteni care locuiesc în zona blocurilor noi din 9 Mai susțin că noii vecini sau muncitorii care lucrează la cartierul rezidențial le ocupă și murdăresc parcarea. Sesizarea unui...
Viața Prahovei
Salvamont Prahova va avea o unitate canină de avalanșă. Sergiu și Carp pornesc la drum, în salvarea de vieți pe munte!
‘’Carp’’ este cel mai tânăr membru de la Salvamont Prahova. Provine din rasa Border Collie, are doar 4 luni și jumătate și a ‘’plecat’’ de lângă mama sa, cu numele Legend New Gold Box. A fost donat...
Internațional
Operațiune de salvare impresionantă într-o stațiune de schi din Elveția. Mai mulți turiști, surprinși de avalanșă!
O avalanşă s-a produs, marţi, pe o pistă de schi din staţiunea Crans-Montana, Alpii Elvețieni, la ora locală 14.15, anunţă autorităţile, citate de BBC. 12 oameni ar fi fost surprinși de tonele de...