ridicare-placute-de-inmatriculare-0.jpg

Ieri, polițiști ai Biroului Drumuri Naționale și Europene au continuat acțiunile de prevenire a accidentelor, precum și de depistare și sancționare a taximetriei ilegale. Astfel, au aplicat 38 de sancțiuni contravenționale în valoare de 12.165 lei și au reținut trei permise de conducere.

Astfel, în timp ce își executau atribuțiile de serviciu pe DN1A, polițiști din cadrul Biroului Drumuri Naționale și Europene au depistat doi conducători auto care efectuau transportul rutier de persoane, contra cost, pe raza orașului Vălenii de Munte.

Având în vedere faptul că unul dintre ei a mai fost depistat luna trecută de două ori în aceeași situație, a fost sancționat contravențional cu o amendă în valoare de 1.000 lei și i s-a suspendat dreptul de utilizare al autoturismului respectiv pentru 6 luni.

Publicitate - continuă să navighezi
Continuă să citești

Celui de-al doilea i-a fost întocmit un proces-verbal de depistare prin care i s-a adus la cunoştinţă faptul că, în cazul repetabilităţii faptei, va fi sancţionat.

sursa: IJP Prahova/foto cu carcate ilustrativ


negativ-media.jpg
NEGATIV MEDIA - Creator de conținut online
comunicare[@]negativmedia.ro

Drepturi de autor și renunțarea la răspundere juridică

Site-ul Observatorul Prahovean (www.observatorulph.ro) conține, pe lângă fotografiile și materialele produse de jurnaliștii noștri, materiale protejate prin drepturi de autor a căror utilizare nu a fost întotdeauna autorizată în mod expres de către deținătorul drepturilor de autor.

În concordanță cu misiunea noastră, aceea de a asigura dreptul la informare al cetățenilor, considerăm că aceasta reprezintă o "utilizare corectă" și neangajantă în domeniul legilor copyright a oricărui material protejat prin drepturi de autor, așa cum este prevăzut în legislația națională, europeană și internațională (ex.: secțiunea 107 din Legea drepturilor de autor din SUA, Directiva UE, DIRECTIVA (UE) 2017/ 1564 și Legea nr. 8/1996 privind drepturile de autor și drepturile conexe, actualizată – Art. 35, lit. f).

Excepție fac cazurile materialelor publicitare plătite (marcate cu: ”Publicitate” sau ”(P)”), acolo unde răspunderea juridică asupra textelor/fotografiilor aparțin în totalitate clientului nostru.

Dacă doriți să utilizați materiale protejate prin drepturi de autor de pe acest site în scopuri proprii, care depășesc utilizarea corectă, trebuie să obțineți permisiunea de la proprietarul drepturilor de autor.