fbpx

WhatsApp Image 2018-12-04 at 20.57.36(1).jpeg

Acordarea primului ajutor poate face, de cele mai multe ori, diferența între viață și moarte. De aceea, Asociația Studenților Europeni AEGEE Ploiești, împreună cu Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Șerban Cantacuzino” al Județului Prahova au organizat un seminar prin care ”înveți să salvezi o viață”.

Seminarul a avut loc ieri, 4 decembrie, la Universitatea Petrol-Gaze din Ploiești în sala FA3. Participanții la seminar au învăța cum să acorde primul ajutor, cum să procedeze în diverse situații de urgență, dar și diferite tehnici, care aplicate corect, pot salva vieți.

De altfel, seminarul este la cea de-a doua ediție, iar anul acesta ISU Prahova a asigura prezența asistentului medical coordonator SMURD plt.adj. Maria Butoi.

Ideea a fost primită cu entuziasm de studenții Universității, care au înțeles cât de importană e să ai un minim de cunoștințe în situații de urgență. Primul ajutor ar trebui să reprezinte o responsabilitate pentru fiecare cetățean, deoarece în orice moment viața unei persoane poate depinde de tine.

WhatsApp Image 2018-12-04 at 20.57.37(1).jpeg

WhatsApp Image 2018-12-04 at 20.57.36.jpeg

WhatsApp Image 2018-12-04 at 20.57.36(1).jpeg

WhatsApp Image 2018-12-04 at 20.57.35.jpeg

WhatsApp Image 2018-12-04 at 20.57.35(1).jpeg

WhatsApp Image 2018-12-04 at 20.57.37.jpeg

Contactează Redacția Observatorulph.ro pe WhatsApp la: 0726.221.596 - doar text, foto și video.

banner sos deces ultim 300 copyright.jpg
harold.jpg
970.jpg