muncitor.jpg

Caz tragic într-o parcare din Portul Constanța. Tânărul de 28 de ani din Călăraşi a fost găsit spânzurat, marţi dimineaţa, de semiremorca unui camion, în parcarea interioară a porţii de acces numărul 7 a Portului Constanţa.

Potrivit reprezentanţilor Gărzii de Coastă, citați de news.ro, în noaptea de luni spre marţi, poliţiştii de frontieră din cadrul Grupului de Nave Constanţa au oprit pentru controlul documentelor un camion cu semiremorcă, ambele înmatriculate în România, la volanul căruia se afla un bărbat în vârstă de 28 de ani, care se deplasa dinspre Portul Constanţa către Autostrada A4.

Deoarece exista suspiciunea că acesta se află sub influenţa băuturilor alcoolice, a fost dus la Serviciul Rutier Constanţa, unde în urma testării cu aparatul etilotest a rezultat o concentraţie de 0,81 mg/l de alcool pur în aerul expirat, bărbatul fiind transportat la spital pentru recoltarea unor probe biologice de sânge.

Publicitate - continuă să navighezi
Continuă să citești

Polițiștii i-au suspendat dreptul de a conduce, deschizându-i dosar penal.

Ulterior, poliţiştii de frontieră aflaţi în Poarta de acces numărul 7 a Portului Constanţa, l-au găsit în stare de inconştienţă pe şoferul camionului, spânzurat de semiremorcă, şi au anunţat imediat Serviciul Unic de Urgenţă 112. 

Cadrele medicale ajunse la locul incidentului au constatat decesul bărbatului.

sursa news.ro


Drepturi de autor și renunțarea la răspundere juridică

Site-ul Observatorul Prahovean (www.observatorulph.ro) conține, pe lângă fotografiile și materialele produse de jurnaliștii noștri, materiale protejate prin drepturi de autor a căror utilizare nu a fost întotdeauna autorizată în mod expres de către deținătorul drepturilor de autor.

În concordanță cu misiunea noastră, aceea de a asigura dreptul la informare al cetățenilor, considerăm că aceasta reprezintă o "utilizare corectă" și neangajantă în domeniul legilor copyright a oricărui material protejat prin drepturi de autor, așa cum este prevăzut în legislația națională, europeană și internațională (ex.: secțiunea 107 din Legea drepturilor de autor din SUA, Directiva UE, DIRECTIVA (UE) 2017/ 1564 și Legea nr. 8/1996 privind drepturile de autor și drepturile conexe, actualizată – Art. 35, lit. f).

Excepție fac cazurile materialelor publicitare plătite (marcate cu: ”Publicitate” sau ”(P)”), acolo unde răspunderea juridică asupra textelor/fotografiilor aparțin în totalitate clientului nostru.

Dacă doriți să utilizați materiale protejate prin drepturi de autor de pe acest site în scopuri proprii, care depășesc utilizarea corectă, trebuie să obțineți permisiunea de la proprietarul drepturilor de autor.