Duminica 11 septembrie a.c., o patrulă de jandarmerie din cadrul Grupării Mobile „Matei Basarab” Ploieşti, în jurul orelor 09.00, s-a sesizat despre faptul că două persoane de etnie romă desfăşurau activităţi ilicite în dreptul magazinului MICRO 151 de pe strada Gheorghe Lazăr din municipiul Ploieşti, în sensul că în timp ce bărbatul solicita diverse lucruri vânzătoarei, femeia s-a postat la intrarea în magazin unde erau expuse spre vânzare un stand de ziare şi cărţi, observând atent atât trecătorii din zonă cât şi ce se întâmpla în magazin.
Patrula, observând intenţia celor două persoane a procedat la urmărirea activităţii acestora, ocazie cu care a observat că în timp ce bărbatul se afla în spatele magazinului cu vânzătoarea, femeia a început să sustragă energic diverse reviste şi cărţi de pe raftul de jos al standului, obiecte pe care le introducea într-o geantă de mână. Imediat după acesta patrula de jandarmi a intervenit interceptând-o pe femeie în momentul în care încerca să fugă de la faţa locului. În urma verificărilor efectuate de către patrula de jandarmi a rezultat că cele două persoane se numesc S.M. 40 ani şi D.S. de 46 ani. Din cercetările efectuate a rezultat faptul că cele două persoane erau concubini, acestia declarând că a venit în localitatea Ploiesti pentru a sustrage ziare şi reviste pe care ulterior le revindeau la jumătate de preţ. Cu ocazia controlului bagajului au fost găsite 4 ziare ,,Adevărul’’ cu supliment câte o carte, o revistă ,,Installe’’ cu accesoriu o geantă şi 4 reviste ,,Integrame’’ în valoare totală de 100 lei. De asemenea a mai reieşit faptul că revista ,,Installe’’ a fost sustrasă anterior de la un chioş de ziare Calliope dispus la aproximativ 500 m de locul depistării celor în cauză. Jandarmii au predat bunurile sustrase societăţilor prejudiciate iar celor două persoane le-au fost întocmite documente de constatare sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt calificat, totodată fiind predați organelor judiciare.
