fbpx

furt-motorina.jpg

Un bărbat care transporta motorină furată a fost depistat în trafic de polițiștii din Ploiești. Carburantul a fost sustras de angajații unei firme cu punct de lucru în Bucov.

Comunicatul IJP Prahova

Vineri, polițiștii Secției nr. 1 Ploiești au organizat și desfășurat o acțiune în Piața Halele Centrale și în cartierul Bereasca din municipiu, pentru prevenirea şi combaterea activităților ilegale de comerț, precum și a fenomenelor cu impact stradal.

În cadrul acțiunii, au fost verificați 12 agenți economici și nouă producători agricoli, au fost controlate cinci autovehicule, legitimate 20 de persoane, iar pentru neregulile constatate au fost aplicate șase sancțiuni contravenționale, în valoare de 2.100 lei.

Polițiștii Secției 1 au constatat în flagrant o infracțiune de furt

Totodată, polițiștii au constatat în flagrant o infracțiune de furt.

Astfel, au oprit în trafic o autoutilitară, iar, la controlul efectuat, au stabilit că șoferul transporta trei butoaie a câte 200 litri cu motorină.

În urma verificărilor efectuate,  s-a stabilit că, în jurul orei 930, conducătorul auto s-ar fi întâlnit, pe raza localității Chițorani, cu un alt bărbat, de la care ar fi achiziționat cantitatea de 600 litri motorină, în schimbul sumei de 2.100 lei, sumă ce a fost găsită asupra vânzătorului.

 În continuare a fost identificat punctul de lucru de unde a fost sustras combustibilul. S-a mai stabilit că o a treia persoană ar fi cunoscut situația, iar din cercetări a rezultat că acesta s-ar fi hotărât împreună cu un coleg să valorifice cantitatea de combustibil.

Motorina a fost lăsată în custodie la punctul de lucru al societății, iar suma de bani a fost ridicată de polițiști în vederea continuării cercetărilor.

Contactează Redacția Observatorulph.ro pe WhatsApp la: 0726.221.596 - doar text, foto și video.

negativ-media.jpg
Creator de conținut online
comunicare[@]negativmedia.ro