fbpx

Autoritățile încearcă și acum să dea de urma persoanei care a apelat ieri seară Serviciul Național Unic pentru Apeluri de Urgență și a anunțat că în incinta magazinului Kaufland Nord dar și a Spitalului Județean de Urgență Ploiești se află bombe.

Incidentul a mobilizat o întreagă armată de forțe de ordine la cele două obiective. În scurt timp de la apel, 150 de persoane care se aflau la cumpărături în magazinul Kaufland Nord au fost evacuate iar geniștii au început să cerceteze întreg magazinul.

La Spitalul Județean de Urgență Ploiești pompierii au montat două corturi pentru dezastre și au evacuat toți aparținătorii bolnavilor internați aici. Pirotehniștii și câinii antrenați special pentru detectarea materialelor explozive au cercetat atât curtea spitalului cât și fiecare salon în parte. 

În cele din urmă, după ore întregi de scotocire, autoritățile și-au dat seama că, din fericire, a fost vorba de o alarmă falsă.

Oamenii legii au întocmit dosar penal conform Legii 535/2004 privind prevenirea și combaterea terorismului iar astăzi ancheta a fost preluată de procurorii DIICOT.

Autorul farsei, dacă va fi identificat, riscă trei ani de închisoare și achitarea contravalorii operațiunilor speciale de detectare a substanțelor explozibile, care se pot ridica la câteva zeci de mii de lei.

Contactează Redacția Observatorulph.ro pe WhatsApp la: 0726.221.596 - doar text, foto și video.
Ciprian Pap
Jurnalist din 2007. A început în presă scrisă, a făcut TV, dar l-a fascinat online-ul. Din 2008, face parte din echipa Observatorul Prahovean și, din 2009, se ocupă intens de dezvoltare web, el fiind cel responsabil de ”problemele” site-ului dar și de noutățile tehnice și de aspect pe care le vedeți pe Observatorulph.ro.
De același autor

negativ-media.jpg
Creator de conținut online
comunicare[@]negativmedia.ro