112.jpg

Deși se presupune că ar fi vorba despre o glumă proastă, făcută de un bărbat care a sunat la 112, pentru a anunța că ar fi plasate două bombe la SJU și magazinul Kaufland Nord Ploiești, autoritățile sunt nevoite să respecte procedurile și să asigure toate măsurile necesare în astfel de situații.

Polițiștii au deschis deja dosar penal, conform Legii 535/2004 privind prevenirea si combaterea terorismului, chiar dacă cel care a sunat nu a fost încă identificat.

Între timp, autospeciala de accidente colective și calamități s-a deplasat la Spitalul Județean, împreună cu grupa operativă. Autospeciala pirotehnică s-a deplasat la Kaufland Nord.

Publicitate - continuă să navighezi
Continuă să citești

Pompierii militari au început montarea corturilor în parcarea Spitalului Județean, în eventualitatea în care se impune evacuarea pacienților, deși, conform procedurii de intervenție, spitalul nu va face obiectul evacuării pacientilor și a personalului, verificarea efectuându-se în etape, în funcție de amplasament și sectoarele medicale existente.

La magazinul Kaufland Nord, imadiat după primirea apelului, au fost evacuate aproximativ 150 de persoane.

Surse: ISU Prahova și IPJ Prahova

Știre în curs de actualizare.


Drepturi de autor și renunțarea la răspundere juridică

Site-ul Observatorul Prahovean (www.observatorulph.ro) conține, pe lângă fotografiile și materialele produse de jurnaliștii noștri, materiale protejate prin drepturi de autor a căror utilizare nu a fost întotdeauna autorizată în mod expres de către deținătorul drepturilor de autor.

În concordanță cu misiunea noastră, aceea de a asigura dreptul la informare al cetățenilor, considerăm că aceasta reprezintă o "utilizare corectă" și neangajantă în domeniul legilor copyright a oricărui material protejat prin drepturi de autor, așa cum este prevăzut în legislația națională, europeană și internațională (ex.: secțiunea 107 din Legea drepturilor de autor din SUA, Directiva UE, DIRECTIVA (UE) 2017/ 1564 și Legea nr. 8/1996 privind drepturile de autor și drepturile conexe, actualizată – Art. 35, lit. f).

Excepție fac cazurile materialelor publicitare plătite (marcate cu: ”Publicitate” sau ”(P)”), acolo unde răspunderea juridică asupra textelor/fotografiilor aparțin în totalitate clientului nostru.

Dacă doriți să utilizați materiale protejate prin drepturi de autor de pe acest site în scopuri proprii, care depășesc utilizarea corectă, trebuie să obțineți permisiunea de la proprietarul drepturilor de autor.

Eveniment
  • Miercuri, 12 Decembrie 2018
  • De Claudiu Vasilescu

Ai parcat pe dos? Ești ”BOSS”

Să nu cumva să îți pericliteze cineva integritatea SUV-ului de la BMW, pentru că el reprezintă cartea ta de vizită. E tot ceea ce ai, este ceea ce reprezinți, te definește. ”Ești tare, BOSS!” Îi...