Locatarii unui bloc de pe Strada Gheorghe Doja din Ploiești au fost la un pas de o adevărată catastrofă, azi, în jurul orelor amiezii. Motivul? O bătrână cu probleme medicale a dat drumul la aragaz și a uitat să mai aprindă focul.
Incidentul s-a petrecut în jurul orelor 12.00, când o pensionară a vrut să-și facă un ceai, însă, a uitat să mai prindă aragazul. Mirosul de gaze i-a alertat pe vecini care au chemat, deîndată, pompierii. „Era un miros puternic de gaze pe holul de la etajul șase, acolo unde stă doamna. Eu stau două etaje mai sus. La mine nu s-a simțit, însă, când am coborât la șase, de-abia puteai să stai de miros. Vă dați seama că ne-am speriat și am sunat la 112 pentru că știam că bătrâna care locuiește aici are probleme”, ne-a mărturisit Luciana Grăjdeanu, administratorul blocului unde era să se petreacă o adevărată tragedie. Vecinii susțin că bătrâna care era să dea foc blocului locuiește singură și, mai mult decât atât, are și probleme medicale. „Doamna este bolnavă de Alzheimer în stare avansată. Uită foarte repede și, mai mult decât atât, locuiește singură. Are doar un nepot care mai vine, din când în când, pe la ea. Nu e prima dată. Mai dădea drumul la apă, uita de ea și ne inundam, a mai dat foc odată la niște hârtii sau acte și luase foc un perete. Este prima dată când dă drumul la gaze și le uită deschise. Nu avem nimic cu ea. O ajutăm, însă, vă dați seama, ne este greu și nouă cu un asemenea pericol. Azi ați văzut și dumneavoastră, era să explodeze blocul din cauza gazelor dacă nu simțea vecina de lângă ea mirosul”, a mai adăugat Luciana Grăjdeanu, administratorul blocului unde s-a petrecut incidentul. În cele din urmă, pompierii au reușit să deschidă ușa și au oprit gazele. La fața locului a apărut, într-un final, și nepotul bătrânei. Din fericire, aceasta nu a pățit nimic, însă, vecinii sunt speriați de faptul că, din cauza problemelor medicale pe care le are și din cauză că locuiește singură și nimeni nu o supraveghează, aceasta poate oricând să provoace o catastrofă.
