Finalizarea autostrăzii Bucureşti Ploieşti la 31 decembrie 2011 pare o misiune imposibilă. Aceasta ese părerea preşedintelui Traian Băsescu după ce a vizitat, astăzi, şantierele autostrăzii.
Ce vă pot spune este că, în funcţie de stadiul lucrării, era un număr suficient de utilaje pentru ca termenul să fie realizat. Spre exemplu, pe primul tronson, unde lucrarea era mult mai avansată, sunt alte operaţiuni. Pe penultimul tronson, unde lucrarea pare rămasă în urmă, erau categoric suficiente utilaje ca să prindă timpul din urmă. Este de văzut însă dacă îi va ajuta şi natura, că în noiembrie-decembrie nu prea poţi să mai torni asfalt, a afirmat Traian Băsescu. Şeful statului a mai spus că nu va discuta cu constructorii, deoarece consideră că aceasta este treaba ministrului Transporturilor.
Preşedintele a declarat că îi este greu să estimeze dacă vor fi decalate cu mult lucrările. Pare în momentul de faţă misiune imposibilă, dar să vedem, a spus el.
Băsescu a spus, însă, că nu se va putea spune că autostrada Bucureşti-Ploieşti este terminată la 31 decembrie atât timp cât la inelul central de circulaţie al Capitalei nu s-a lucrat nimic. Şeful statului a adăugat că cea mai bună soluţie era ca această autostradă să se oprească la kilometrul zero al Bucureştiului.
Întrebat dacă este mulţumit de ceea ce a văzut, preşedintele Băsescu a apreciat că cel mai bine arată primul tronson de la centura Ploieştiului. Este cel mai avansat, el cred că se termină în octombrie, acum, a adăugat el.
Sursa:mediafax.ro
