Consolidarea Palatului Culturii nu se va finaliza în totalitate anul acesta. În jurul datei de 10 septembrie este programată predarea unor săli finalizate, urmând ca tot atunci să înceapă lucrările la corpul de clădire care adăposteşte în acest moment Centrul de Creaţie şi o parte din Muzeul Judeţean de Ştiinţele Naturii.
Lucrările de consolidare şi reabilitare a Palatului Culturii nu sunt în grafic. Cel puţin aşa susţine preşedintele Consiliului Judeţean Prahova, care a identificat şi problemele care stau la baza acestei situaţii. „Avem problema legată de neterminarea Palatului Justiţiei. În momentul de faţă au fost finalizate principalele lucrări care vizau rezistenţa clădirii, mai puţin patru coloane care sunt în corpul imobilului unde îşi desfăşoară activitatea Curtea de Apel”, ne-a declarat Mircea Cosma, preşedintele CJ Prahova. În luna septembrie vor fi redate pentru folosinţă o serie de săli reabilitate. „Va avea loc recepţia parţială pentru o serie de săli, astfel încât, în perioada imediat următoare să poată fi atacat şi tronsonul în care funcţionează astăzi Centrul de Creaţie şi o parte din Muzeul Judeţean de Ştiinţele Naturii. Se vor pune în funcţiune Sala Coloanelor şi jumătate din sălile din aripa dispre Bulevardul Republicii, până la nivelul Curţii de Apel. Cum la Palatul Justiţie vor mai dura lucrările, partea legată de corpul Curţii de Apel nu va intra, momentan, în programul de consolidare şi reabilitare”, a precizat Cosma.
Sursa: Telegraful de Prahova