A doua cea mai mare medie la Evaluarea Națională, în Prahova, a fost obținută de către o adolescentă de 15 ani din Câmpina. Sidonia Precup a absolvit clasa a VIII-a la C.N. „Nicolae Grigorescu”, iar la examenul național a obținut nota 10 la proba de limba și literatura română și 9,90 la matematică. O medie, așadar, de 9,95 care îi asigură în mod cert un loc la specializarea Științele Naturii din cadrul colegiului câmpinean.
Sidonia este singură la părinți și mereu a fost un copil ambițios, perseverent, determinat și extrem de muncitor.
Adolescenta ne-a povestit faptul că, din punctul ei de vedere, subiectele de la Evaluarea Națională nu au fost grele, ci „accesibile oricărui copil care a pus preț pe acest examen, primul și cel mai important de până acum. Recunoaște, însă, că nu se aștepta la 10 curat la proba de română, „fiindcă literatura lasă loc de interpretări. Totul este în funcție de cum văd și simt profesorii corectori”.
Citește și: Alexia Pelin, fata de 10 a Prahovei la Evaluarea Națională: „E cea mai frumoasă zi din viața mea”
„M-am pregătit mult şi am avut noroc cu profesori foarte buni de la clasă. Şi datorită lor şi datorită faptului că am şi muncit acasă, dar și în particular am obținut acest 9,95, a doua cea mai mare medie din Prahova, ceea ce, parcă, și acum mi se pare ireal.
A fost nevoie, într-adevăr, de multă muncă, evident. Subiectele parcă au fost un pic mai grele la matematică decât la română, însă, repet, orice elev care a tratat acest examen national cu seriozitate, consider că putea lua note bune.
Desigur, ca să pot spune asta, (n.red. că nu a fost greu) am învăţat constant de-a lungul timpului. La examen fost nevoie de atenție și foarte multă concentrare pentru a evita posibile capcane. Am citit și recitit totul de mai multe ori, cu atenție, și abia apoi ma-m apucat să rezolv. Așa mi s-au mai dus și emoțiile care, cred eu, sunt inevitabile, însă, trebuie să le facem mereu constructive”, a mai povestit Sidonia, pasionată, deopotrivă, de citit, limbi străine și filme.
Citește și: Un elev de la Școala Profesională Starchiojd, rezultat de excepție la Evaluarea Națională
Fata știe clar ce vrea să facă în viață. Următorul pas, după performanța de la Evaluarea Națională, este admiterea la liceu. Își dorește să parcurgă următorii patru ani la aceeași școală la care învață încă din clasa pregătitoare, când „i-a fost pus creionul în mână”: C.N. „Nicolae Grigorescu”. Și-ar dori să fie admisă la specializarea Științele Naturii fiindcă este pasionată de biologie și chimie.
Și, fiindcă are o vară întreagă în față, câmpineanca ne-a mai mărturisit că de-abia după repartizarea computerizată își va „permite” să se relaxeze și să facă ce în place mai mult: să citească și să călătorească.