- Publicitate -

Calendarul anului școlar 2024-2025. Când încep cursurile şi câte vacanţe vor avea elevii

Data:

Calendarul anului școlar 2024-2025 a fost publicat în Monitorul Oficial, iar anul viitor are o durată de 36 de săptămâni de cursuri.

- Publicitate -

Cursurile elevilor în anul școlar 2024-2025 încep pe 9 septembrie.

Elevii și copiii de grădiniță vor începe anul școlar viitor pe 9 septembrie, potrivit structurii anului școlar, document publicat în Monitorul Oficial.

Conform ordinului dat de minister, Programul național „Școala altfel” și Programul „Săptămâna verde” se desfășoară în perioada 9 septembrie 2024-30 mai 2025, în intervale de câte cinci zile consecutive lucrătoare, a căror planificare se află la decizia unității de învățământ.

- Publicitate -

Cursurile în anul școlar 2024-2025  încep pe 9 septembrie și se încheie pe 20 iunie.

Calendarul anului școlar 2024-2025

Intervale de cursuri:

– de luni, 9 septembrie 2024, până vineri, 25 octombrie 2024

- Publicitate -

– de luni, 4 noiembrie 2024, până vineri, 20 decembrie 2024

– de miercuri, 8 ianuarie 2025, până vineri, 7 februarie 2025, respectiv vineri, 14 februarie 2025, sau vineri, 21 februarie 2025, după caz, la decizia inspectoratelor școlare județene/al municipiului București, în urma consultărilor cu beneficiarii primari ai educației, cu părinții/reprezentanții legali ai acestora și cu cadrele didactice, realizate la nivelul unităților de învățământ

– de luni, 17 februarie 2025, respectiv luni, 24 februarie 2025, sau luni, 3 martie 2025, la decizia inspectoratelor școlare județene/ al municipiului București, după caz, până joi, 17 aprilie 2025

- Publicitate -

Cazare gratuită la UPG pentru noii studenți cu media 9,50

Universitatea Petrol-Gaze (UPG) Ploiești anunță beneficii pentru viitorii studenți. Consiliul de Administrație al Universității Petrol-Gaze din Ploiești a aprobat o măsură menită să încurajeze performanța...

– de luni, 28 aprilie 2025, până vineri, 20 iunie 2025

Intervale de vacanță:

– de sâmbătă, 26 octombrie 2024, până duminică, 3 noiembrie 2024

– de sâmbătă, 21 decembrie 2024, până marți, 7 ianuarie 2025

- Publicitate -

– o săptămână, la decizia inspectoratelor școlare județene/al municipiului București, în perioada 10 februarie- 2 martie 2025

– de vineri, 18 aprilie 2025, până duminică, 27 aprilie 2025

– de sâmbătă, 21 iunie 2025, până duminică, 7 septembrie 2025.

- Publicitate -

Ce se întâmplă cu elevii din clasele terminale

„Fiecare unitate de învățământ comunică beneficiarilor primari ai educației și părinților/reprezentanților legali ai acestora, până la data de 1 aprilie 2024, structura detaliată a anului școlar, cu includerea deciziilor pentru elementele flexibile ale acesteia.

(…) Pentru clasele a XII-a zi, a XIII-a seral și frecvență redusă, anul școlar are o durată de 34 de săptămâni de cursuri și se încheie la data de 6 iunie 2025.

Pentru clasa a VIII-a, anul școlar are o durată de 35 de săptămâni de cursuri și se încheie la data de 13 iunie 2025.

- Publicitate -

Pentru clasele din învățământul liceal — filiera tehnologică, cu excepția claselor prevăzute la lit. a) și pentru clasele din învățământul profesional, anul școlar are o durată de 37 de săptămâni de cursuri și se încheie la data de 27 iunie 2025.

Pentru clasele din învățământul postliceal, durata cursurilor este cea stabilită prin planurile-cadru de învățământ în vigoare”, se arată în ordin, potrivit edupedu.ro.

Cum ți se pare subiectul?

Ce părere ai? Comentează aici!

Comentariul tău
Numele tău

Sondaj Observatorul Prahovean

Provocarea Observatorul Prahovean

Doctor bun

„Am ajuns paralizat la SJU și am plecat pe picioarele mele”

Observatorul Prahovean continuă campania „Doctor bun”  dedicată medicilor apreciați...

Expunerea la soare fără protecție, risc major pentru sănătatea pielii

O singură arsură solară poate avea consecințe pe termen...

Medicul Carmen Ionică m-a salvat după un diagnostic greșit”

Observatorul Prahovean continuă campania „Doctor bun” dedicată medicilor apreciați...
- Publicitate -

Antreprenori de succes

Caffe Milano: Povestea înghețatei italienești din Ploiești

În centrul Ploieștiului, de zece ani de zile, funcționează...

Cofetăria Le Bonbon din Ploiești și povestea tortului viral

În Ploiești, pe Bulevardul Petrolului, se află laboratorul Cofetăriei...

Măcelăria Pion din Ploiești, mezeluri ca pentru la ei acasă

Gabriel Barbu nu are birou cu vedere panoramică, aflat...
- Publicitate -

Exclusiv

Scrisoarea mamei unui elev care dă BAC-ul: ”Schimbați ceva!”

Observatorul Prahovean publică scrisoarea deschisă a unei cititoare pentru...

Sisteme fotovoltaice performante cu garanția ARTSANI

În doar câteva luni de la înființare, ARTSANI Energy...

Câte culturi au fost calamitate de grindină în 2024

Sistemul Antigrindină și de Creștere a Precipitațiilor este un...

Cum arată acum podul de la Blejoi închis pentru reparații

A trecut o săptămână de la închiderea circulației rutiere...

Bucegi 12, blocul din Ploiești cu buncăr și recepție de cinci stele

Blocul Bucegi 12 este o poveste despre cum ar...

Ai un pont?

Trimite-ne un mesaj pe WhatsApp la 0785 075 112

- Publicitate -

Știri noi

Cai Lipițani și delicii rare la Muzeul Posada

Atmosferă de sărbătoare astăzi la Muzeul Cinegetic Posada, unde...

Bereasca, plin de gropi: „Nu ai, ca șofer, ce să ocolești”

„Relația” șoferilor cu gropile, sau, mai bine zis, craterele...

Se scumpesc biletele la Teatrul Toma Caragiu din Ploiești

Un proiect de hotărâre aflat în dezbatere publică la...

Coșul cu alimente, proiectul Asociației din Blejoi, continuă

„Coșul lunar cu alimente pentru 10 familii” este proiectul...
- Publicitate -

Emisiuni

Șahul ca lecție de viață: povestea care inspiră

Constantin Țurlea, antrenor și organizator de concursuri de șah,...

Cine sunt prahovenii plătiți pentru ședințe și comisii

Jurnaliștii Marius Nica și Claudiu Vasilescu au dezbătut în...

Viticultorii și fermierii: Pro și contra Sistem Antigrindină

Miercuri, 4 iunie 2025, în cadrul unei ediții speciale...
- Publicitate -

Vox Publica

De ce să plătim tot noi, fraierii, jaful PSD-PNL?

După ce au aruncat țara în abisul deficitului bugetar,...

Leonardo Badea, BNR: contează evitarea dezechilibrelor!

Leonardo Badea, Prim-viceguvernator BNR, publică în Observatorul Prahovean un...

Să moară Iliescu? Dilema celor care poate iartă, dar nu uită

Ion Iliescu, fostul președinte al României, este un personaj...
- Publicitate -

Pe aceeași temă

Cazare gratuită la UPG pentru noii studenți cu media 9,50

Universitatea Petrol-Gaze (UPG) Ploiești anunță beneficii pentru viitorii studenți. Consiliul...

BAC 2025: Baremele de corectare la istorie și matematică

Emoții, din nou, pentru absolvenții claselor a XII-a care,...

Liceeni prahoveni, încrezători după a doua probă a BAC-ului

Astăzi, peste 4000 de absolvenți de liceu din Prahova...

Bac 2025: Ce a picat la istorie și matematică

Absolvenții de liceu au susținut, astăzi, proba obligatorie a...
- Publicitate -

Reducere de până la 100% a taxei la Școala Spectrum

Sâmbătă, 14 iunie 2025, Școala Spectrum din Ploiești organizează...

Bac 2025: Eseu din operele lui Ion Creangă sau Ioan Slavici

Proba scrisă la Limba și literatura română a examenului...

Ultimele medii de admitere, în 2024, la liceele din Prahova

Peste 6000 de absolvenți de gimnaziu din Prahova se...

Cum se desfășoară bac-ul și care este elementul de noutate

Marți, 10 iunie, încep probele scrise ale examenului de...