- Publicitate -

Din anul școlar următor, în Prahova, numărul bursierilor de merit scade la jumătate. La ora actuală primesc bani inclusiv elevi cu medii de corigență

Data:

Dacă va fi introdus pragul mediei de 9,50 în cazul burselor de merit, din anul școlar următor, în Prahova, numărul beneficiarilor ar putea fi redus aproape la jumătate, comparativ cu acest an școlar când de astfel de burse se bucură inclusiv elevi care au medii de corigență.

- Publicitate -

Observatorul Prahovean relata, în octombrie anul trecut, situația absolut anormală înregistrată în școli din Prahova, unde elevi cu media 1,97 sau 4,59 obțin burse de merit pentru rezultate „deosebite” la învățătură. Totul din cauza  faptului că Legea Educației prevede ca bursele de merit să se acorde pentru cel puțin 30% dintre elevii din fiecare clasă, fără să impună un prag de notă.

Citește și: Revoltător: Cu 1,97, un elev de la un liceu din Prahova ia bursă de merit

În Prahova, la ora actuală, se aplică legea și se acordă burse de merit pentru 263 de elevi care au medii de corigență, adică sub cinci. 11 dintre ei sunt cu note între 1.00 și 1.99, 21 cu medii între 2.00 și 2,99, 76 cu note de la 3.00 la 3,99 și alți 155 cu medii cuprinse între 4.00 și 4,99.

Citește și: Cu 4,59, un elev de la un liceu din Ploiești ia bursă de merit. Explicația pentru o astfel de situație

Pentru a reparara eroarea întâlnită, ministrul Ligia Deca a explicat zilele trecute că „rămân pe bursa de merit doar cei care au peste 9.50, plus încă o categorie, până la 30% din efectivul fiecărei clase, care se va numi ori bursă de reziliență, ori bursă pentru stimularea performanței școlare”. Condiția este să aibă media peste media 7 și fără absențe”.

- Publicitate -

Asta înseamnă, la nivelului județului Prahova, că odată introdus pragul de medie 9,50, numărul bursierilor va fi redus la jumătate dacă ne uităm la datele centralizate la nivel de ISJPH pentru anul școlar în curs.

Citește și: Se schimbă modul de acordare a burselor de merit, pentru ca elevii cu medii sub 2 să nu mai primească bani

Practic, din totalul de 17.297 de beneficiari, doar 9.530, adică un procent de 55,10% sunt elevi cu medii cuprinse între 9,50 și 10.

Cuantumul lunar al bursei de merit este de 450 de lei. Suma poate fi micșorată în funcție de zilele de vacanță, pentru care nu se acordă bani.

- Publicitate -

 

 

Cum ți se pare subiectul?

Loading spinner

Ce părere ai? Comentează aici!

Comentariul tău
Numele tău

- Publicitate -

Sondaj Observatorul Prahovean

Provocarea Observatorul Prahovean

Doctor bun

- Publicitate -

Antreprenori de succes

Exclusiv

De ce întârzie facturile de curent Electrica Furnizare

Mai mulți cititori ne-au sesizat că nu au mai...

De ce nu a funcționat brățara de monitorizare în cazul crimei din Câmpina

Apar noi detalii cu privire la crima odioasă petrecută...

Protest al chirurgilor la Spitalul Județean Ploiești

Zece medici de la Secția Chirurgie 2 de la...

Ce vrea Liviu Drăghici de la administrația locală Ploiești

Observatorul Prahovean începe, la debutul anului 2025, o serie...

Ce se întâmplă cu drumul expres Găești – Ploiești în Prahova

Drumul expres Găești – Ploiești, una dintre investițiile majore...
- Publicitate -

Știri noi

Două case, cuprinse de flăcări la Puchenii Mari

Două imobile au fost cuprinse de un incendiu, în...

B&B Green’s Harmony, cazare la Pisa aproape perfectă

B&B Green's Harmony a fost o cazare la Pisa...

Să ne lăsăm prostiți în halul ăsta?

La cererea președintelui Consiliului Județean Prahova (CJPh), Virgiliu Nanu...

De ce întârzie facturile de curent Electrica Furnizare

Mai mulți cititori ne-au sesizat că nu au mai...

Andrei Banu, fost ofițer criminalist: „Mi-e dor de anii aceia”

Sunt oameni cărora profesia le este mai mult decât...
- Publicitate -

Emisiuni

Hidro Prahova are printre cele mai mari tarife din țară

În emisiunea Observatorul Prahovean  LIVE de joi, 16 ianuarie,...

Escrocherii în numele unor vedete precum Esca, Delia sau Măruță

În ultima emisiune Observatorul Prahovean LIVE, de vineri, 10...

Schimbarea de la Ploiești

În prima ediție a emisiunii Observatorul Prahovean LIVE din...
- Publicitate -

Vox Publica

Să ne lăsăm prostiți în halul ăsta?

La cererea președintelui Consiliului Județean Prahova (CJPh), Virgiliu Nanu...

PSD și PNL, blat cu Georgescu. Crin Antonescu este degeaba

În primul tur al alegerilor prezidențiale de anul trecut,...

Cum ar fi văzut cartierul 9 Mai din Ploiești de un optimist, un pesimist și un realist

Dacă ești optimist, o simplă plimbare prin cartierul 9...
- Publicitate -

Pe aceeași temă

Mențiune la „Vreau să povestesc”: Vlad Țepeș versus ciclopi

Observatorul Prahovean, în colaborare cu Muzeul Județean de Istorie...

Presiune pe elevi. Școală și examen de bac în aceeași zi

Pentru prima dată în ultimii ani, probele orale ale...

Mențiune la concursul Vreau să povestesc: „Neînfricat”

Observatorul Prahovean, în colaborare cu Muzeul Județean de Istorie...

Bacalaureat 2025: Elevii de a XII-a nu au liber în zilele de examen

Apar reguli noi la ”examenul maturității din 2025”. Măsuri...
- Publicitate -

Începe bacalaureatul pentru peste 4000 de liceeni prahoveni

Pentru prima dată în ultimii ani, probele orale ale...

Premiu la concursul Vreau să povestesc: „Cel mai frumos vis”

Observatorul Prahovean, în colaborare cu Muzeul Județean de Istorie...

Medalii de aur pentru doi elevi ai Colegiului Militar din Breaza, pasionați de fizică și antronomie

Doi elevi ai Colegiului Național Militar „Dimitrie Cantemir” din...