- Publicitate -

Calendarul anului școlar 2024-2025. Când încep și se termină cursurile [Document]

Data:

Distribuie articolul:

Ministerul Educației a publicat proiectul de calendar al anului școlar 2024-2025. Documentul se află în consultare publică până pe 10 ianuarie anul viitor.

- Publicitate -

Potrivit proiectului Ministerului Educației, cursurile anului şcolar 2024 – 2025 încep luni, 9 septembrie 2024 și se termină vineri, 20 iunie 2025.

Anul şcolar 2024 – 2025 se structurează, pe intervale de cursuri și intervale de vacanță, astfel:

a) Intervale de cursuri:
– de luni, 9 septembrie 2024 până vineri, 25 octombrie 2024;
– de luni, 4 noiembrie 2024 până vineri, 20 decembrie 2024;
– de miercuri, 8 ianuarie 2025 – până vineri, 7 februarie 2025, respectiv vineri, 14 februarie 2025 sau vineri, 21 februarie 2025, după caz, la decizia inspectoratelor școlare județene/al municipiului București, în urma consultărilor cu beneficiarii primari ai educației, cu părinții/reprezentanții legali ai acestora și cu cadrele didactice, realizate la nivelul unităților de învățământ;
– de luni, 17 februarie 2025, respectiv luni, 24 februarie 2025 sau luni, 3 martie 2025, la decizia inspectoratelor
școlare județene/al municipiului București, după caz, până joi, 17 aprilie 2025;
– de luni, 28 aprilie 2025 până vineri, 20 iunie 2025;

- Publicitate -

b) Intervale de vacanță:
– de sâmbătă, 26 octombrie 2024 până duminică, 3 noiembrie 2024;
– de sâmbătă, 21 decembrie 2024 până marți, 7 ianuarie 2025;
– o săptămână, la decizia inspectoratelor școlare județene/al municipiului București, în perioada 10 februarie
– 2 martie 2025;
– de vineri, 18 aprilie 2025 până duminică, 27 aprilie 2025;
– de sâmbătă, 21 iunie 2025, până duminică, 7 septembrie 2025

Propunerile de modificare/completare pot fi trimise până în data de 10 ianuarie 2024, inclusiv, pe adresa de e-mail dezbateripublice@edu.gov.ro, potrivit edupedu.ro.

Documentul poate fi consultat aici: proiect_ordin_structura_an_scolar_24_25

- Publicitate -

Distribuie articolul:

Provocarea Observatorul Prahovean

- Publicitate -

Sondaj Observatul Prahovean

Ai un pont care se poate transforma într-o știre? Trimite pe WhatsApp la 0785 075 112

Vreți să aflați cele mai noi știri din Prahova? Abonați-vă la Google News

Lasă comentariul tău. Click AICI

Comentariul tău
Numele tău

Exclusiv

Procter&Gamble participă la Bursa Angajatorilor. Dezvoltă-te profesional și personal împreună cu P&G în fabricile din Urlați

Lista posturilor disponibile la Procter&Gamble de la târgul de joburi din Ploiești

Casa verde 2024. Dacă o casă are doi proprietari, ce documente trebuie depuse?

Este nevoie ca la înscriere să fie încărcate în aplicația programului doar documentele unuia dintre proprietari sau ale ambilor?  

Cum a ratat Ploieștiul ocazia de a avea un transport public modern

De ce nu are și Ploieștiul un transport public urban modern, așa cum au reușit administrațiile din Brașov, Târgoviște sau Buzău în ultimii ani?

Sunteți de acord cu dublarea tarifului la gigacalorie propusă de Polițeanu? Sondaj

Observatorul Prahovean vă invită să participați la un nou sondaj de opinie pe tema majorării tarifului la gigacalorie în Ploiești

Clădirile vechi ale Ploieștiului. Blocul „Toboc”, construit după planurile arhitectului Toma T. Socolescu – Galerie FOTO

Finalizat în 1924, după planurile arhitectului Toma T. Socolescu, imobilul a fost ridicat de tipograful Dumitru Dumitrescu zis Toboc.

Abonează-te la newsletter

- Publicitate -

Știri noi

Program nou, din octombrie, pentru intalațiile de transport pe cablu din Sinaia

Prima zi a lunii octombrie aduce o modificare a programului de transport pe cablu din Sinaia.

Ce pensii cresc de la 1 octombrie

După recalculare, o categorie importantă de pensionari va beneficia de o nouă majorare a veniturilor.

Doliu la C.N. „Mihai Viteazul” din Ploiești. A murit profesoara Viorica Zaharia

Colegiul Național „Mihai Viteazul” din Ploiești este în doliu

Studenta Alexia Isvoranu de la UPG Ploiești, reprezentând Europa, participă la concursul Défi-InterAlliances de la Paris

Alexia câștigat pe rând etapele locală, națională, europeană, iar acum concurează pentru premiul mondial alături de câștigătorii din celelalte continente.

1 octombrie – A fost adoptat Calendarul Gregorian de către Biserica Ortodoxă Română

Din motive de dogmă, lumea ortodoxă l-a refuzat până în secolul al XX-lea
- Publicitate -
- Publicitate -

Informații utile

Medicul Alin Scarlat: Relația dintre credință și longevitate

Observatorul Prahovean publică o serie de articole, extrase din...
- Publicitate -

Emisiuni
Observatorul Prahovean

Într-un rezidențial din Ploiești se construiesc blocuri cu patru etaje cu o structură de rezistență care poate susține 10 etaje

Cum verifici ce materiale s-au folosit la construirea unui bloc înainte de a cumpăra un apartament
- Publicitate -

ARTICOLE ASEMĂNĂTOARE

Program nou, din octombrie, pentru intalațiile de transport pe cablu din Sinaia

Prima zi a lunii octombrie aduce o modificare a programului de transport pe cablu din Sinaia.

Ce pensii cresc de la 1 octombrie

După recalculare, o categorie importantă de pensionari va beneficia de o nouă majorare a veniturilor.

Doliu la C.N. „Mihai Viteazul” din Ploiești. A murit profesoara Viorica Zaharia

Colegiul Național „Mihai Viteazul” din Ploiești este în doliu

Studenta Alexia Isvoranu de la UPG Ploiești, reprezentând Europa, participă la concursul Défi-InterAlliances de la Paris

Alexia câștigat pe rând etapele locală, națională, europeană, iar acum concurează pentru premiul mondial alături de câștigătorii din celelalte continente.
- Publicitate -