- Publicitate -

Cei mai mulți elevi din Prahova primesc burse sociale. Printre ei și tineri care au un părinte dispărut sau arestat

Data:

Peste 21 de mii de elevi din Prahova primesc începând de astăzi, 15 noiembrie, bursele sociale în valoare de 300 de lei lunar. Sunt copii care provin din familii vulnerabile, ori care au unul sau ambii părinți decedați. În județ există și 80 de cazuri de elevi care primesc acest ajutor financiar dat fiind faptul că au un părinte dat dispărut sau aflat în stare de arest.

- Publicitate -

Bursele se plătesc lunar în data de 15 a fiecărei luni, pentru luna precedentă. Beneficiarii burselor sociale vor primi astăzi suma de 600 de lei aferentă lunilor septembrie și octombrie.

Cei mai mulți elevi din județ care primesc acest sprijin financiar, (10.558), sunt tineri care provin din familii cu situație materială precară.

Citește și: Puțin peste jumătate dintre bursierii de merit prahoveni sunt elevi cu medii între 9,50 și 10. Răsplătiți pentru „performanță” la învățătură sunt și tineri cu note sub 2

Avem 1.859 de școlari care au un părinte decedat și alți 29 cu ambii părinți decedați, bursa socială fiind asociată în aceste cazuri bursei de orfan.

- Publicitate -

Citește și: Prahova are 263 de „bursieri de merit” cu note sub 5

Din familii monoparentale provin alți 80 de elevi, care primesc 300 de lei lunar pe motiv că au un părinte dispărut sau arestat.

27 de elevi minori, respectiv elevi în risc de excluziune socială, neangajați pe piața muncii și înscriși în formele de învățământ cu frecvență redusă sau în programele educaționale de tip „A doua șansă” sunt și ei beneficiari ai burselor sociale.

Lasă comentariul tău. Click AICI

Comentariul tău
Numele tău

- Publicitate -

Sondaj Observatorul Prahovean

Provocarea Observatorul Prahovean

Exclusiv

Interviu cu Cătălin Dragomir: „Cum am ajuns să deschid Crazy Bubble Ploiești? M-a cucerit produsul!”

Crazy Bubble Ploiești este un business local, deschis în...

Volosevici și foștii viceprimari ai Ploieștiului au încasat sporuri pentru fonduri europene [DOCUMENT]

Fostul primar Andrei Volosevici (ex-PNL, ex-PSD) și foștii viceprimari...

Ce acuzații îi aduc procurorii fostului primar al Ploieștiului, Andrei Volosevici

Fostul primar al Ploieștiului, Andrei Volosevici, este cercetat sub...

Depozitul de deșeuri voluminoase pentru populația din Ploiești ”zace” în sertarele primăriei

Primăria Ploiești trebuia să construiască un depozit de deșeuri...

Locuitorii și angajații din Parcul Industrial Ariceștii Rahtivani reclamă: ”Miroase oribil, nu putem respira!”

Mai mulți cititori care locuiesc în comuna Ariceștii Rahtivani...
- Publicitate -

Știri noi

Balul Filarmonicii, evenimentul sfârșitului de an la Ploiești

Pe 15 decembrie 2024, Sala Coloanelor a Palatului Culturii din Ploiești...

Vreme răcoroasă, de toamnă târzie, în Ploiești. Imagini surprinse pe Bulevardul Castanilor

Ploieștenii au avut parte în acest weekend de primul...

Iarna și-a intrat în drepturi pe Valea Prahovei – FOTO

Temperaturile scăzute au adus, ieri, prima ninsoare din acest...

Echipa națională de fotbal a României, la două meciuri de barajul pentru Campionatul Mondial 2026

Echipa națională de seniori a României va disputa ultimele...

Transalpina se închide de astăzi, din cauza ninsorii

Începând de luni, 11 noiembrie 2024, circulația rutieră pe...
- Publicitate -
- Publicitate -

Doctor bun

„Toată recunoștința mea pentru medicul ORL Gabriela Chiriță”. Scrisoarea de mulțumire a unei ploieștence

Observatorul Prahovean continuă campania „Doctor bun”  dedicată medicilor apreciați...

O farmacistă din Prahova merge din casă în casă pentru a duce medicamente sătenilor care nu se pot deplasa

Farmacista face fapte frumoase pentru localnici, în special pentru oamenii în vârstă, ori cei cu dizabilități.

Scrisoare de mulțumire pentru chirugul Dan Mihalache: „Acest medic este un om desăvârșit”

Femeia, voluntar SMURD în cadrul spitalului ploieștean, spune că fără acest medic pe care îl numește „de excepție”, rudele sale poate astăzi nu ar mai fi fost în viață

Scrisoare de mulțumire pentru medicul Inesa Barbălată: „Mi-ați dăruit o nouă speranță”

Ploieșteanca a trecut cu bine peste cumplitul diagnostic de cancer de col uterin
- Publicitate -

Antreprenori de succes

Cum a ajuns Stelian Muscalu de la analist financiar la Digi24, la proprietar de tavernă în Thassos

A lucrat zi de zi, cot la cot cu angajații lui, luând comenzi, servind la mese și făcând poze cu oamenii, care veneau la Motorship și pentru că auziseră că taverna era a lui Stelian Muscalu.

Povestea Forum Thassos: Proiectul lui Dan Adrian Drăgan, care s-a mutat acolo din dragoste de insulă

Curaj nebun sau doar pasiune dincolo de limite? Doar un om care face ce-i place... :)
- Publicitate -