- Publicitate -

Se poate și în Prahova! Cum îi ajută ”Fondul Prahova pentru Educație” pe elevi să aibă condiții mai bune la școală

Am participat recent la lansarea celei de-a doua ediții a Fondului Prahova pentru Educație, un proiect finanțat de OMV Petrom și pus în practică de Fundația Comunitară Prahova. La eveniment au fost prezentate și cele opt proiecte implementate în prima ediție – 2022. Vă spun sincer că am fost impresionat de rezultatele acestui program care are deja un impact major în viața elevilor beneficiari ai investițiilor din școli și nu numai. Este evident că sistemul de educație are nevoie de sustinere și dezvoltare, iar resursele existente nu sunt suficiente. De aceea, o astfel de inițiativă este bine venită și trebuie cunoscută pentru a-i inspira și pe alții.

- Publicitate -

Fundația Comunitară Prahova a lansat anul trecut „Fondul Prahova pentru Educație”, un fond finanțat de OMV Petrom pentru a susține proiecte educaționale dezvoltate de către organizații neguvernamentale,  unități de învățământ  sau instituții publice din județul Prahova.

Finanțările au fost acordate sub formă de granturi, pe baza unui concurs de proiecte. OMV Petrom a sprijinit activitățile Fondului cu 1.000.000 lei, din care valoarea granturilor nerambursabile a fost de 850.000 lei, la care s-a adăugat suma 30.000 lei prin contribuția Poerner Romania, partener de business OMV Petrom. În acest fel peste 8000 de elevi și profesori din Prahova au beneficiat de acest program.

Iată care au fost cele opt proiecte declarate câștigătoare și cum au fost implementate:

Cursuri de educație rutieră în grădinițe

Asociația pentru educație, formare și cultură ,,Perfekt Info” a  obținut o  finanțare de 73.615 de lei. Prin acest proiect, 1000 de preșcolari din grădinițele prahovene au aflat în cadrul atelierelor de educație rutieră elemente de  formare a unor deprinderi de educație rutieră.  Inițiativa este una lăudabilă având în vedere pericolul la care sunt supuși cei mici atunci când traversează strada sau se joacă în zone frecventate de mașini.

Performanță în Educație

Asociația Performanță prin Educație a primit 122.928lei  pentru a realiza podcast-uri, conferințe, workshop-uri și competiții din aria STEAM (știință, tehnologie, inginerie, artă și matematică). Cu ajutorul acestor abilități și a evenimentelor planificate, proiectul a ajutat elevii și cadrele didactice din Prahova să continue să performeze în educație, precum și în viața de zi cu zi prin dezvoltarea pasiunilor personale.

Centru de Tineret la Măneciu

Asociația Curba de Cultură a primit o finanțare de 85.000 pentru a renova Centrul de Tineret Măneciu, un spațiu de învățare non-formală și informală pentru peste 100 de copii și tineri din comuna Măneciu, Prahova. I-am cunoscut personal pe câțiva dintre membrii acestui ONG și îi felicit, încă odată, pentru efortul depus în a schimba mentalități. Ei demonstrează că și tinerii din mediul rural pot avea acces la facilități pe care elevii din mediul urban le consideră ”normale”. Vă spun eu, la ”țară” lucrurile stau diferit, iar acești copii merită șanse egale. Observatorul Prahovean a publicat un articol despre lansarea acestui centru aici: https://www.observatorulph.ro/viata-prahovei/2679683-asociatia-curba-de-cultura-lanseaza-un-program-de-activitati-pentru-tineri-in-comuna-maneciu

- Publicitate -

Sală de spectacole renovată la Palatul Copiilor din Ploiești

Palatul Copiilor Ploiești  a renovat, cu un grant de 124.000 lei, o sală de spectacole, care a fost dotată cu echipamente specifice, de ultimă generație. Astfel, tinerii se pot bucura acum de un loc de întâlnire unde concepte care sună sofisticat, precum dezvoltare personală prin intermediul artei și tehnologiei multimedia, chiar prind ”viață”. De asemenea, noua sală permite și organizarea unei stagiuni de spectacole într-un spațiu modern, curat, care să creeze oportunități de învățare și de exprimare artistică. Copiii din Ploiești meritau asta!

Teren de sport modernizat la Școala Centrală din Câmpina

În ultimii ani, sportul școlar a cunoscut un declin puternic și din cauza  infrastructurii deficitare. Cei 600 de elevi ai Școlii Centrale din Câmpina se bucură acum de modernizarea unui teren multi-sport exterior cu ajutorul unui grant de 124.460 de lei acordat prin acest program susținut de OMV Petrom. Investiția va fi benefică și pentru următoarele generații care vor învăța în această unitate școlară. Rămân la părerea că ”scutirea medicală” folosită în mod abuziv pentru orele de educație fizică dăunează grav sănătății.

”Stop violenței în școala mea!”

Violența în școli pare a fi un fenomen scăpat sub control de autorități, care poate fi însă combătut simplu: prin educație. Școala Gimanziala Măgureni a obținut un grant de 124.995 lei pentru proiectul ”Stop violenței în școala mea!”. Scopul programului este acela de a combate fenomenul de bullying prin informarea elevilor și părinților. Peste 150 de elevi ai acestei unități școlare au fost implicați într-o serie de activități formale și non-formale care să le dezvolte încrederea în sine, spiritul de echipă, empatia, astfel încât să nu cadă victimele acestui fenomen.

- Publicitate -

Sală de clasă SMART pentru elevii din mediul rural

După ce am copilărit în satul Vadu Părului, comuna Albești Paleologu, unde îmi petreceam vacanțele, imaginile cu clasa SMART din Școala Gimnazială „Învățător Radu Ion” din localitate m-au impresionat. În urma finanțării primite de la OMV Petrom, în valoare de 100.000 de lei, elevii au primit un cadou care le-a transformat peste noapte modul cum învață. În locul manualelor obișnuite și a tablei pe care se scrie cu cretă, au primit câte un laptop, iar profesoara îi ajută cu materiale digitale să își facă temele. Fără acest proiect, doar din resurse proprii, rămânea doar un vis…Acum acesta a devenit realitate!

Școala din grădină

Ultimul proiect din cele opt finanțate de OMV Petrom în prima ediție a programului Fondul Prahova pentru Educație a fost implementat la Școala Gimnazială ”George Coșbuc” din Ploiești. Aici, cu 125.000 de lei, a fost realizată ”Școala din grădină”. Este vorba de un spațiu exterior, care le permite elevilor și profesorilor derularea activităților extrașcolare de consiliere și sprijinirea tranziției elevilor de la ciclul primar la cel gimnazial, respectiv liceal. Efortul a meritat pentru că în prezent toți elevii școlii, indiferent de ciclul școlar, apreciază foarte mult spațiul. Ca și în cazul celorlalte proiecte și acesta poate fi un exemplu de urmat și de către alte școli.

Reamintim că Ediția 2023 a Fondului Prahova pentru educație este în plină desfășurare, iar pe site-ul www.prahovapentrueducatie.ro  puteti gasi mai multe detalii.

- Publicitate -

Sondaj Observatorul Prahovean

Ai ceva de spus despre articol? Lasă un comentariu aici

Comentariul tău
Numele tău

Ai informații care ar putea deveni o știre? Contactează-ne la: 0785 075 112, pe WhatsApp sau Signal.

Urmărește știrile Observatorul Prahovean și pe Google News!

- Publicitate -

Articole asemănătoare

Pățania unui ploieștean care și-a uitat aparatul foto profesional într-o cafenea. ”Noroc cu camerele de supraveghere…”

Fotograful ploieștean Bogdan Vasilescu a povestit pe Facebook experiența prin care a trecut după ce și-a uitat aparatul de fotografiat într-o cafenea din oraș....

De ce avem dependenți de droguri, alcool sau ”păcănele”? Opinia psihoterapeutului Eugenia Popovici

Observatorul Prahovean a solicitat opinia psihoterapeutului Eugenia Popovici cu privire la un fenomen care pare scăpat de sub control: dependența, în special a tinerilor,...
- Publicitate -
- Publicitate -
- Publicitate -

Ultimele știri

Pățania unui ploieștean care și-a uitat aparatul foto profesional într-o cafenea. ”Noroc cu camerele de supraveghere…”

Fotograful ploieștean Bogdan Vasilescu a povestit pe Facebook experiența prin care a trecut după ce și-a uitat aparatul de fotografiat într-o cafenea din oraș....

De ce avem dependenți de droguri, alcool sau ”păcănele”? Opinia psihoterapeutului Eugenia Popovici

Observatorul Prahovean a solicitat opinia psihoterapeutului Eugenia Popovici cu privire la un fenomen care pare scăpat de sub control: dependența, în special a tinerilor,...

Un tânăr de 24 de ani din Lipănești a fost dat dispărut în Prahova. L-ați văzut?

Niță Romeo Gabriel, în vârstă de 24 de ani, a plecat din mod voluntar de la locuința tatălui său din Lipănești și nu a...

Ce trebuie să știi dacă te sună un ”operator” în numele BNR pentru împrumuturi online

Banca Națională a României atrage atenția asupra unui atac de tip spoofing (utilizarea frauduloasă a numărului de telefon) în care este folosit numele instituției. Comunicatul...

Naționala României a aflat verdictul după incidentele din meciul cu Kosovo

UEFA a înștiințat Federația Română de Fotbal cu privire la sancțiunile acordate în urma incidentelor din partida cu Kosovo, din preliminariile pentru Campionatul European...
Emisiuni
- Publicitate -

S-a întors omul fără adăpost în zona Parcului Eminescu din Ploiești. Au reînceput urletele și înjurăturile

Cazul omului fără adăpost care și-a găsit „o casă” în zona Parcului Eminescu din Ploiești a fost prezentat pe larg de Observatorul Prahovean. Modul...

Controale ale Consiliului Concurenței la Enel România. Compania ar limita concurența pe piață

Consiliul Concurenței a efectuat inspecții inopinate la Enel România SA, la operatorii de distribuție a energiei electrice din cadrul grupului (E-Distribuție Muntenia SA, E-Distribuție...

Amenzile ANAF nu vor mai putea fi plătite la jumătate, în termen de 15 zile

Amenzile ANAF nu vor mai putea fi plătite la jumătate, potrivit noilor măsuri publicate de Guvern. Dacă până acum, amenzile contravenționale aplicate de ANAF puteau fi...

El este șoferul microbuzului strivit între două tiruri pe A 1. ”Drum lin spre Cer, George!”

Cinci oameni au murit, ieri, într-un teribil accident rutier petrecut pe A 1, la Ciorogârla. Aceștia se aflau într-un microbuz care a fost strivit...

Se schimbă prioritatea de trecere pe strada Bobâlna din Ploiești. Ultimele măsuri luate pentru fluidizarea traficului

Închiderea Bulevardului Independenței din Ploiești a dus la îngreunarea circulației rutiere pe străzile adiacente. În acest context, miercuri după amiază, Primăria Ploiești a anunțat...
Emisiuni