- Publicitate -

Consiliul Național al Elevilor și Federația Națională a Părinților somează autoritățile pentru rezolvarea problemei transportului pentru elevii navetiști

În acest sens, cele două organizații au transmis un comunicat comun prin care își exprimă clar poziția și solicită autorităților competente să găsească o soluție cât mai urgent.

- Publicitate -

În contextul în care ieri, Consiliul Economic și Social a avizat favorabil proiectul de Ordonanță de Urgență pentru modificarea și completarea Legii educației naționale nr. 1/2011, prin care se propune introducerea unei sume forfetare oferite elevilor navetiști, Consiliul Național al Elevilor și Federația Națională a Părinților anunță că susțin demersul inițiat de Ministerul Educației și conturat împreună cu partenerii de dialog social ai autorităților din domeniul educației, reprezentative la nivel național.

Deși alocarea unor sume forfetare nu reprezintă soluția care ar rezolva problema pentru totdeauna, ea este o variantă agreată ca reprezentând o rezolvare pe termen scurt pentru obstacolele cu care se confruntă zilnic elevii navetiști.

Vorbim de o creștere de 4 ori a sumelor pe care statul le oferă la acest moment tinerilor care sunt școlarizați într-o altă localitate decât cea de domiciliu și, mai mult decât atât, reprezintă un sprijin în plus pentru elevii care locuiesc în localități care nu fac parte din traseele practicate de operatorii de transport, fiind astfel nevoiți să recurgă la alte metode pentru a ajunge la școală, uneori ajungând să se pună în pericol prin călătorii cu mijloace de transport aparținând unor necunoscuți.

Citește și: Elevii navetiști, bătaia de joc a Ministerului Educației. Statul nu suportă nici măcar 20% din abonamente

Totodată, în ceea ce privește constituționalitatea proiectului, atragem atenția, pe de-o parte, că doar judecătorii CCR se pot pronunța asupra acestui aspect și că, pe de altă parte, aprobarea unei soluții pe termen scurt nu ar putea fi amânată ori de câte ori Curtea Constituțională amână pronunțarea asupra OUG 50/2021.

În contextul în care rata abandonului școlar și prețurile practicate de operatorii de transport cresc pe zi ce trece, atragem cu fermitate atenția Guvernului că este imperioasă reluarea activității grupului de lucru interministerial constituit la cererea Consiliului Național al Elevilor, în așa fel încât soluția finală să poată fi conturată până la începtului anului 2023.

Problema nu se mai află doar în curtea Ministerului Educației și nu este justificat să acuzăm doar această instituție pentru faptul că elevii nu au, realmente, cu ce să ajungă la școală.

- Publicitate -

Citește și: Navetiști care ajung acasă și la ora 22.00. Se întâmplă cu elevii unui liceu din Ploiești

În cazul în care autoritățile statului nu vor identifica o soluție pertinentă în următoarele câteva săptămâni, lista celor vinovați se extinde și cuprinde inclusiv reprezentanții Ministerului Finanțelor, ai Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, cât și ai Ministerului Transporturilor. Toate aceste instituții ar trebui să lucreze împreună, alături de organizațiile reprezentative la nivel național ale elevilor și ale părinților pentru a ajunge la consens pe tema transportului elevilor.

În acest sens, Consiliul Național al Elevilor și Federația Națională a Părinților solicită convocarea de urgență a grupului de lucru amintit anterior, la care să fie invitate toate instituțiile cu atribuții în domeniul transportului, cât și reprezentanți ai autorităților locale.

Nu mai există niciun motiv justificat pentru amânarea activității acestuia.”, se arată în comunicatul transmis de Consiliul Național al Elevilor și Federația Națională a Părinților.

- Publicitate -

Provocarea observatorul prahovean

Sondaj Observatorul Prahovean

- Publicitate -

Ai informații care ar putea deveni o știre? Contactează-ne la: 0785 075 112, pe WhatsApp sau Signal.

Urmărește știrile Observatorul Prahovean și pe Google News!

- Publicitate -

Articole asemănătoare

Vacanța de primăvară a elevilor nu include și Paștele catolic

Vacanța de primavară a elevilor cuprinde, anul acesta doar Paștele ortodox, nu și pe cel catolic. În acest an, Paștele catolic va fi pe 31...

Criza transportului de persoane din Prahova. Cristian Apostol, vicepreședintele CJ: ”Dacă nu respectați programul, vă reziliem contractele!”

Vicepreședintele Consiliului Județean Prahova, Cristian Apostol (USR), i-a convocat astăzi pe toți operatorii de transport călători la o conferință care a avut ca temă...
- Publicitate -
- Publicitate -
- Publicitate -

Ultimele știri

Scumpiri la alimentele cu adaos plafonat

Prețul produselor alimentare a crescut în luna ianuarie 2024 inclusiv la alimentele care se regăsesc pe lista celor cu adaus plafonat. Cele mai însemnate...

Câți arbori și arbuști vor fi plantați, în 2024, la Ploiești. Răspunsul SGU

Servicii Gospodărire Urbană (SGU) Ploiești a anunțat câți arbori au fost plantați în Cartierul Muzicanți, dar și câți copaci și arbuști vor fi plantați...

Accident rutier cu o victimă marți dimineață pe DN1A, între Mitică Apostol și Zalhana

Un accident rutier în care au fost implicate două mașini s-a produs marți dimineață pe DN1A în Prahova, între cartierul ploieștean Mitică Apostol și...

Cu cât s-a majorat ajutorul de deces în 2024. Actele necesare și programul de lucru de la Casa Județeană de Pensii Prahova

Cuantumul ajutorului de deces se stabileşte anual prin legea bugetului asigurărilor sociale de stat. De la 1 ianuarie 2024, potrivit Casei Județene de Pensii...

Cum poți contesta o amendă de circulație: Actele necesare și termenele care trebuie respectate

Șoferii care consideră că au primit o amendă auto în mod abuziv sau că sancțiunea este excesiv de mare, au posibilitatea să depună o...
Emisiuni
- Publicitate -

Temperaturi de primăvară, în weekend, la Ploiești. Cum va fi vremea în următoarele două săptămâni

În timp ce la munte este așteptat un nou val de lapoviță și ninsoare, la Ploiești, în weekend, sunt anunțate temperaturi de primăvară. De...

Interviu cu medicul Cristian Vintilescu, proprietarul Mediurg: „Cea mai mare avere a unei firme sunt angajații”

Medicul Cristian Vintilescu este asociat în Prahova cu Centrul Medical Mediurg, un colos complex care cuprinde, printre altele, Spitalul de Recuperare „Sfântul Anton”, Mediurg,...

Accident în zona Halelor Centrale din Ploiești – FOTO

Accidentul rutier s-a produs, luni seară, în zona Halelor Centrale din Ploiești, după ce două auto au intrat în coliziune. Din fericire, evenimentul rutier...

Câți bani primesc tinerii șomeri care se angajează în 2024. Prima de instalare este de 12.500 de lei

Ministerul Muncii și Solidarității Sociale a anunțat că acordă, prin Agenția Națională de Ocupare a Forței de Muncă, stimulente tinerilor care se angajează. Tinerii...

„Copiii ar trebui să beneficieze de prima consultație stomatologică odată cu apariția primului dințișor”. Interviu cu Dana Albert, medic specialist pedodont, RAD Medical Center

Vizita la medicul pedodont, specialistul care se ocupă de problemele dentare ale copiilor, este recomandată odată cu apariția primilor dințișori. Printr-o examinare regulată, micuții...
Emisiuni
- Publicitate -