- Publicitate -

Criteriile după care se acordă bursele de merit, de perfomanță, de studiu și sociale în anul școlar 2022-2023

Edupedu.ro a publicat criteriile după care vor fi acordate bursele școlare anul acest. Pentru bursele de performanță și bursele de merit nu se depun cereri, însă pentru restul burselor, părinții trebuie să depună anumite documente, în funcție de tipul de bursă la care se încadrează elevul, potrivit unui ordin publicat în Monitorul Oficial.

Criterii pentru bursa de performanță

Bursele de performanță se acordă elevilor care se încadrează în cel puțin unul dintre cazurile următoare:

  • au obținut locurile I, II sau III la etapele naționale ale competițiilor școlare naționale organizate de Ministerul Educației;
  • s-au calificat în loturile de pregătire organizate de Ministerul Educației pentru competițiile internaționale;
  • au obținut locurile I, II sau III la etapele naționale ale competițiilor/concursurilor cultural-artistice, cu caracter sportiv sau cu caracter tehnico-științific, organizate de Ministerul Educației;
  • au obținut locurile I, II sau III la competițiile sportive internaționale la care participă loturile naționale ale României.

Lista competițiilor școlare naționale, precum și lista competițiilor/concursurilor pentru care se acordă bursele de performanță este aprobată și publicată anual de Ministerul Educației.

Pot primi bursă doar elevii promovați la toate disciplinele, la finalul cursurilor din anul școlar anterior.

Criterii pentru bursa de merit

Bursele de merit se acordă elevilor care se încadrează în cel puțin unul dintre cazurile următoare:

  • au obținut media anuală generală de cel puțin 9,50 și au acumulat cel mult 20 de absențe nemotivate/an în anul școlar anterior, cu excepția elevilor din clasa a IX-a;
  • au obținut media de admitere în învățământul liceal sau profesional de cel puțin 9,50 și au acumulat cel mult 20 de absențe nemotivate în anul școlar anterior, pentru elevii din clasa a IX-a;
  • au obținut locurile I, II sau III la etapele județene/zonale în cazul învățământului vocațional de artă ale competițiilor școlare naționale organizate de Ministerul Educației;
  • au obținut locurile I, II sau III la etapele județene ale competițiilor/concursurilor cultural-artistice, cu caracter sportiv sau cu caracter tehnico-științific, de nivel național, organizate de Ministerul Educației.

Și în acest caz pot primi bursă doar elevii promovați la toate disciplinele, la finalul cursurilor din anul școlar anterior.

Pentru bursele de performanță și bursele de merit nu se depun cereri

Bursele de performanță și bursele de merit se acordă pe baza rezultatelor obținute de elevi, atestate prin documente școlare, respectiv prin copii certificate conform cu originalul la nivelul unității de învățământ, de pe documentul doveditor pentru componența lotului de pregătire sau de pe diplomele obținute la competiții, la propunerea dirigintelui, nefiind condiționate de depunerea unei cereri în acest sens. Art. 11 și Art. 8.

Criterii pentru bursa de studiu

Bursele de studiu se acordă elevilor cu media generală a anului școlar trecut (2021-2022) între 7,50 – 9,50 și care au cumulat cel mult 20 de absențe nemotivate în anul școlar trecut, dacă, în ultimele 3 luni, venitul lunar pe membru de familie nu depășește venitul net minim pe economie (1524 lei).

Pentru clasa a IX-a, se ia în calcul media de admitere la liceu și numărul de absențe din clasa a VIII-a.

Pentru clasa a V-a, bursa se acordă dacă elevul a obținut calificativul Foarte Bine la toate disciplinele și nu a înregistrat mai mult de 20 absențe nemotivate în anul școlar 2021-2022.

Documente necesare pentru bursa de studiu:

  • Cerere tip
  • Documente pentru venit (pe ultimele 3 luni):
    • adeverință de salariat/ talon de pensie pentru toți membrii familiei (inclusiv frați/surori care lucrează),
    • declarație ANAF că nu realizează alte venituri,
    • declarație notarială că nu are terenuri în proprietate pentru toți membrii familiei (unele școli cer)
    • acte doveditoare, dacă unul din părinți nu susține financiar copilul
  • copie certificat de naștere sau act identitate al copilului și certificate de naștere de la frați/surori aflați în întreținere
  • Extras cont

Ai informații care ar putea deveni o știre? Contactează-ne la: 0785 075 112, pe WhatsApp sau Signal.

Urmărește știrile Observatorul Prahovean și pe Google News!
- Publicitate -

Sondaj

[ays_poll id=84]

- Publicitate -
- Publicitate -

Articole asemănătoare

Acțiune rutieră miercuri dimineață pe DN1, în Prahova, pentru depistarea șoferilor beți

Polițiștii Serviciului Rutier Prahova au organizat miercuri dimineață o acțiune rutieră pe DN1, în zona Băicoi, pentru depistarea șoferilor care s-au urcat băuți la...

O autoutilitară încărcată cu carne a luat foc pe DN1B, la Bucov. Traficul spre Ploiești este blocat

Traficul rutier pe DN 1B, sensul de mers Buzău - Ploiești, este blocat la Bucov după ce o autoutilitară încărcată cu carne a luat...
- Publicitate -
- Publicitate -
- Publicitate -
- Publicitate -
- Publicitate -
- Publicitate -

Ultimele știri

Acțiune rutieră miercuri dimineață pe DN1, în Prahova, pentru depistarea șoferilor beți

Polițiștii Serviciului Rutier Prahova au organizat miercuri dimineață o acțiune rutieră pe DN1, în zona Băicoi, pentru depistarea șoferilor care s-au urcat băuți la...

O autoutilitară încărcată cu carne a luat foc pe DN1B, la Bucov. Traficul spre Ploiești este blocat

Traficul rutier pe DN 1B, sensul de mers Buzău - Ploiești, este blocat la Bucov după ce o autoutilitară încărcată cu carne a luat...

„Totul despre sexul protejat”, un proiect demarat la Măneciu, de care tinerii din ziua de astăzi au mare nevoie

O mână de oameni inimoși, adunați sub titulatura „Asociația Parteneri pentru Comunitate”, vine în sprijinul tinerilor prin abordarea unui subiect „tabu”: sexul protejat În luna...

Sătul să mai meargă pe carosabil cu copilul, din cauza trotuarelor ocupate de mașini, un ploieștean tot face sesizări de 4 luni. Demers momentan...

Cazul ploieșteanului care vorbește în special de zona străzilor Libertății și Vornicei nu este singular. După cum bine știu ploieștenii, nu există cartier fără...

Răsturnare de situație în cazul incidentului de la școala Bassarabescu din Ploiești. „Copilul meu a fost agresat verbal și fizic”

Adolescentul de 12 ani care, din teribilism, a mers la școală, la începutul lunii noiembrie, cu un pistol cu bile din plastic, face consiliere...

Parteneri

MindArchitect

WallStreet

Țara care te-ar putea lăsa să transporți la aeroport lichide în bagajul de mână
- Publicitate -