- Publicitate -

Școala online. De ce unele unități de învățământ își pot respecta elevii, iar altele nu?

Am aflat, și NU a fost surprinzător pentru mine, recunosc, faptul că de luni copiii mei încep școala și grădinița… online.

- Publicitate -

Așa ne-a fost norocul, unitățile de învățământ frecventate de copiii noștri, au rata de vaccinare a personalului de sub 60%.

Timp de câteva ore m-am uitat cu invidie la lista cu școlile și grădinițele care depășesc pragul de 60% de vaccinare a personalului. Mi-am făcut chiar ceva calcule legate de mutare. Unul dintre copii va pleca oricum de la școala unde învață acum, dar celălalt ar trebui să mai rămână. Mă gândesc serios să îl mut însă. De ce la alte unități de învățământ se poate iar la noi nu?

Nu cred că rata de vaccinare în rândul personalului din unitățile de învățământ va crește semnificativ în următoarea perioadă. Consider că cei care au avut de gând să se vaccineze, s-au vaccinat până acum. Schimbări majore nu vor mai fi. Poate doar în rândul elevilor să mai miște ceva. Restricțiile de intrare la mall e posibil să-i mai convingă.

Dar rata de vaccinare în rândul elevilor nu contează la modul de desfășurare a cursurilor online.

Ce faci când nu te mai poți ascunde după deget?

Până acum profesorii se puteau ascunde după deget: „Nu e vina noastră că școala este online, săracii copii… e vina ratei de infectare!”

- Publicitate -

Acum nu mai ține de nicio rată de infectare, acum ține doar de ei!

Care mai sunt explicațiile acum? Aș vrea să știu și eu, domnilor profesori nevaccinați!

Citește și: Vacanța de iarnă va fi mai scurtă cu o săptămână

- Publicitate -

Este dreptul dumneavoastră, conform GDPR, să nu fiți nominalizați, dar dreptul copiilor la educație, unde este?

Bine că înaintați solicitări Guvernului prin intermediul sindicatelor, cum a fost cel de ieri – Angajații din învățământ, „cobaii” României – în care vă plângeți că sunteți discriminați.

„…Unitățile de învățământ sunt singurele care au obligația să prezinte săptămânal numărul de vaccinați, în condițiile în care nicio altă instituție nu are afișată pe site-ul propriu rata de vaccinare.

- Publicitate -

Asemenea măsură – de afișare pe site-ul unităților de învățământ a ratei de vaccinare a salariaților – este abuzivă, în condițiile în care se cer salariaților date cu caracter medical, fără a exista temeiul legal al solicitării acestor date, un consimțământ informat și valabil exprimat al salariaților și nici informarea acestora conform regulilor GDPR.”

Tot în cadrul comunicatului se mai precizează: „… Federația Sindicatelor Libere din Învățământ și Federația Sindicatelor din Educație „Spiru Haret” consideră că deciziile luate în ultima perioadă vor duce la o prăpastie între vaccinați și nevaccinați și între părinți, elevi, pe de o parte, și angajații din învățământ, pe de altă parte. În plus, mai mult ca sigur vor începe presiuni asupra unităților de învățământ unde rata de vaccinare este sub 60%, lucru de neacceptat, cu atât mai mult cu cât, la nivel de societate, rata de vaccinare este sub 35%.”

Da, domnilor profesori, aveți dreptate. Unitățile de învățământ sunt singurele care au obligația să prezinte săptămânal numărul de vaccinați.

- Publicitate -

Vă reamintesc meseria dumneavoastră, cea de bază: sunteți dascăli. Nu sunteți oameni obișnuiți, nu sunteți „altă instituție”. Aveți în mâinile dumneavoastră viitorul nostru, aveți pe mână copiii noștri.

Citește și: Lista primelor școli și licee din Prahova care au afișat rata de vaccinare. Unde revin elevii fizic la ore

Ați știut să solicitați sporuri pentru specificul meseriei. Acum, este timpul să aveți și obligații suplimentare tot din cauza meseriei. Dacă nu ați realizat de la început faptul că, a fi dascăl, este altceva, de ce v-ați ales această cale?

- Publicitate -

Nu mai fac apel nici la solidaritate, nici la conștientizare, nici măcar la bun simț. Mi-e clar că nu am la cine să apelez. Meseria de „dascăl” în zilele noastre, cu câteva excepții, înseamnă doar o meserie și atât. Nimic special. Și, din această cauză, se va alege praful de copiii noștri. Cel puțin de cei care au ghinionul să învețe în unități de învățământ de toată jena.

Da, îmi pare rău să o spun, cu subiect și predicat, dar unitățile de învățământ cu rată de imunizare a personalului de sub 70% (știu că se cere doar 60%), sunt de toată jena!

Lista cu unitățile de învățământ și ratele de vaccinare

Nu, n-am să o reiau, au publicat-o deja colegii mei AICI.

Mă uit pe ea și nu încetez să mă întreb: De ce la unii se poate? De ce unele unități de învățământ își respectă elevii în timp ce altele… mai bine mă abțin.

Să luăm câteva exemple…

La Liceul Tehnologic Lazăr Edeleanu din Ploiești rata de vaccinare este de 83% (comparativ, Caragiale are doar 62%). La Școala Sfântul Vasile avem tot 83%, la Ioan Grigorescu, tot din Ploiești, avem 85%.

Citește și: Noi reguli de închidere a mediilor elevilor. Lista materiilor la care se vor da teze

Să trecem puțin la grădinițe… La Grădinița 21 din Ploiești rata de vaccinare este de 91%, la Grădinița 40 avem 90%. La Ploieștiul în culori și la La Hello Kids avem 100%. De ce? Privați și au fost obligați amărâții, veți spune. Mda… e posibil…

Ce am mai observat a fost că școlile postliceale sanitare și cele de farmacie au rată mare de vaccinare invariabil: Louis Pasteur din Câmpina are 90%, de exemplu. Dr. Dinu, tot din Câmpina, are 78%. F.E.G și regina Maria din Ploiești au 90, respectiv 80% rată de vaccinare.

Și am mai observat ceva… La Grădinița Sfinții Apostoli Petru și Pavel, din Ploiești, rata de vaccinare este de 25%. Grădinița este cunoscută pentru relațiile sale apropiate cu biserica. E un lucru care ne poate da de gândit… măcar așa, ca fapt divers.

Care este oare explicația? De ce sunt diferențe atât de mari între unitățile de învățământ?

Provocarea observatorul prahovean

- Publicitate -

Sondaj Observatorul Prahovean

21 COMENTARII

  1. In loc sa remarce ca este o indiotenie sa trimiti copii la scoala prin mijloacele de transport in comun în localitățile cu incidenta mare a imbolnavirilor, autorul casuna(asa cum il invata Câmpeanu) pe vaccinarea profesorilor.
    In primul rand ar trebui cerut procentul de vaccinare al parintilor elevilor. Intr-o scoala sunt sute sau peste mia de elevi. Daca provin din familii nevaccinate, sansa de a lua covid din familie este mare.

  2. Îmi pare rău, dar gradul de profesuonalism al unei școli nu esye dat de procentul de vaccinare al angajaților! Eu sunt vaccinată și fac parte dintr-un colectiv cu un procent de peste 70% vaccinați și, în primele 6 săptămâni de școală s-a îmbolnăvit un procent de 23% dintre colegi, numai unul nevaccinat, datorită iresponsabilității părințilir care au trimus copiii bolnavi la școală, iar când s-a confirmat câ au coronavirusul nu au declarat acest lucru. Colegii vaccinați erau în a șasea lună dela imynizarea cu Astra Zeneca – vaccin impus nouă, cadrelor didactice, atunci, în lunile fevruarie și martie când am fist programați la imunizat. Xe arată asta (precum și atitudinea dumneavoastră)? Că nimănui nu-i pasă de soarta noastră! Suntem buni și profesioniști numai dacă vă facem vouă pe plac! Care domeniu profesional mai este analizat de neprofesioniști așa cum suntem noi? Toți vă pricepeți la educație, dar copii dumneavoastră au mari probleme emoționale de care nu vă interesează să auziți! Poate că, atunci când scrieți un articol, ar trebui să vă documentați (apropo de sporurule salariale din învățământ) înainte de a arunca cu noroi!

  3. Și vi se pare normal ca școala să înceapă doar tinandu-se cont de procentul de vaccinare înrândul profesorilor? Haideți!!! Incidența în localitate,vaccinarea părinților,nu au nici o treabă!!!

  4. Ce știre de „ratat „…exact asta se dorea…sa se dea vina pe profesorii care nu sunt vaccinați…, sa dezbine societatea …dar cele 2 săptămâni de vacanta forțată în care se puteau face ore online ( dar nu s-a vrut pt ca nu aveau cu ce sa plătească salariile )…Se pare ca fiecare vede doar cât poate…nici nu mai contează de la cine a fabricat virusul…a da..l-au fabricat profesorii în școala online…Cât tupeu pe voi cu astfel de știri…poate nu ați aflat , dar vaccinul încă nu este obligatoriu…

  5. Credeti ca propagarea virusului in scoli se datoreaza profesorilor nevaccinati? Gresit, intre elevi e problema si copiii nostri sunt cobai trimitandu-i la scoala cu o asemenea rata

  6. Dumneavoastra traiti intr-o dimensiune paralela cu realitatea? Care e relevanta vacc0inarii, atunci cand sunt atatea cazuri de vacc0inati confirmati covid ulterior? Sa nu mergem mai departe de Petrica Mitu Stoian (Odihneasca-se in pace!), vacc0inat cu 3 doze si cu sfarsit tragic. Sa nu uitam ca intr-o scoala ponderea personalui e de 10-15%, completata de elevi 85-90%. Daca e sa discutam despre transmiterea virusului.
    Cine raspunde de efectele secundare ale văxului* asupra organismului unei fiinte? Raspundeti cumva dumneavoastra? Cati bani primiti pentru a proslavi vaxul*?
    Vaccina0rea* e un act medical liber consimtit, nu cu presiuni din partea ministrului sau a unor parinti. Acum sunt profesorii, maine vor fi elevii. Ce faceti cand stati la capul vaxului si resimtiti in cele mai urate forme efectele unui ser experimental? Daca acel suferind e propriul copil?
    O aberatie mai mare nu putea fi conceputa decat aceea de a conditiona inceperea scolilor de gradul de vax aĺ personalului. Divide et Impera! Tocmai pe asta au mizat sa fie cat mai multi spalati pe creier si sa prinda momeala. Solutia e: UNITATEA, ca vor urma copiii! Ganduri bune si luminoase va doresc!

  7. Eu nu sunt deacord deloc cu ceea ce ați scris de ce a căzut totul pe dascăli? Să solicitam sporuri pentru specificul meseriei, poate ca meritam asa ceva. Ca unii nu știți sa va educați copii, vin sălbatici de acasa, cu răsfățul în floare și noi sa ii educam? Când ei nu au 7 ani de acasă, este greu..Ca noi ca dascăli avem obligativitatea sa ne vaccinam toți? Dar părinții copiilor de ce nu se vaccinează? Noi suntem obligați ca și profesori ca vezi doamne nu ne dam interesul pentru copii dvs.! Eu sunt cadru didactic, sunt vaccinata pentru ca am constinta și curajul nebun sa îmi bag ceva in corp, dar nu știu ce anume mi-am băgat în corp. Nu gândiți deloc, o mizerie de material ați putut scrie. Aveți o mentalitate depășită, dar și greșită asupra dascălilor! Când nu știm ce ne băgăm în corp și probabil o sa ne afecteze pe viitor, mai ales pe cei tineri de 23-30 de ani… Rușine, aruncați cu noroi în noi, ca noi suntem vinovați pentru tot și toate…îmi e scârbă !!!

  8. Deci profesorii trebuie să facă orice le cer niște dezaxați, pentru „că copiii”.
    Toată această argumentație se bazează pe un fals grosolan, pe un fals evident, anume că vaccinat = nu poate transmite boala, în timp ce nevaccinat = poate transmite boala.
    Observați, desigur, că nici cei trecuți prin boală nu sunt altceva decât tot niște „paria”, adică niște nevaccinați.

  9. Asemenea articole denota lipsa de profesionalism și totodată lipsa de discernământ a jurnalistului, care alături de mimoza de ministru al educației caută cu orice preț sa îngrădească drepturile dascălilor și libertatea acestora de a alege ce este mai bine pentru sănătatea lor. Dacă ați filtra aceste acțiuni prin intermediul rațiunii și dacă ați mai studia și istoria recenta probabil ați găsi răspunsul la acțiunile dezastruoase luate de acest ministru comunist și lipsit de orice logica, care de 2 ani de pandemie nu a făcut decât sa invrăjească comunitățile de elevi, părinți și profesori.
    Mai studiați și putina istorie înainte de a publica astfel de articole, ca să vă dați seama că astfel de acțiuni duc la tiranie.

  10. Cred că ar trebui să dați vina pe această regulă nonsens și discriminatorie, nu pe cadrele didactice! Nu e vina lor că domnul ministru așa a decis. Fiecare are dreptul să aleagă ce vrea, fiecare are dreptul să-și asume sau NU anumite riscuri (și acest lucru nu denotă lipsă de respect din partea cadrelor didactice). Mesajele și postările ca cea a dumneavoastră cauzează dezbinare, iar lipsa de respect vine din partea dumneavoastră!

  11. DIN ACELASI MOTIV DIN CARE, DIN 25 DE COPII IN CLASA, CU PARINTI, A CATE 2 DE FIECARE ADICA 50,CU BUNICI SAU BONE DE ZI, MAI PUNEM SI AICI 25,DIN CARE VACCINATI VREO 15 PERSOANE IN TOTAL. EU VACCINATA, MA POT IMBOLNAVI, IMI POT OMBOLNAVI COPILUL CU ASTM CRONIC SOTUL, MAMA DIABETICA SAU TATAL CARDIAC, TOTI VACCINATI!!! DE ACEEA EXISTA NESIMTIREA DAR MAI GRAV, NESIMTIREA CELOR CARE DOAR CRITICA, FARA A AVEA 2GRAME CREIER.

  12. Buna ziua,

    Data viitoare scrieți un articol după ce va trec emoțiile care va încearcă la aflarea veștii că ai dumneavoastră copii incep cursurile online, altfel observ că refulați inepții.
    In calitate de ce vă permiteți să trageți dascălii la răspundere ? Daca tot vorbim de bun simt.. Daca sunt dascăli înseamnă că puteți dvs sa vă permiteți să îi insultați și să le bateti obrazul că nu s-au vaccinat? Atâta penibil într-un articolul, nu am mai văzut demult.
    Indreptati-va ura și reproșurile înspre cei ce i-ai decizii, nu înspre dreptul fiecăruia de a decide pt el.
    Curios, nu sunt dascăl, simt doar nevoia sa le iau apărarea in fata unor oameni care nu știu cum au ajuns să scrie articole.
    Inca o data, cuvântul potrivit pt articolul dvs este penibil.

  13. Te-ai întrebat vreodată care sunt acele sporuri pe care le au dascalii?
    În viziunea ta, pentru toate problemele din educație, dascalii sunt vinovați.

  14. Cat de nesimtit sa fi sa ii blamezi pe profesori? Cum tu esti un cetatea al acestei tari si ai dreptul la libertate (libertatea de a alege daca te vaccinezi sau nu), asa sunt si profesorii acest drept! Iti sugerez sa fi doar o zi profesor, si dupa mai discutam! Nu sunt cadru didactic (sunt un simplu contabil) dar nu mi se pare normal sa incepi sa balmezi profesorii pentru deciziile pe care le iau in ceea ce priveste viata personala! De ce nu ii blamezi pe idiotii care au impus astfel de reguli? S-a ajuns exact unde doreau sa se ajunga : dezbinare. Sa ne aratam cu degetul unii pe altii!!!!

  15. Un comentariu plângăcios, scris pentru batiste. Vai, copiii sunt nevoiți sa învețe de-acasă și noi, părinții, nu avem timp de asta.. Ne-am obișnuit în ultimii ani cu profesorii în rol de dădaca. Noi nu mai avem niciun rol, cei 7 ani care ne aparțineau ducă-se pe pustii.

  16. Poate ca aveti sau nu dreptate cu privire la ceea ce ganditi, dar ati scris articolul intr-un mod atat de grosolan la adresa dascalilor, incat cred ca, chiar si copiilor dvs, le este jena de articolul publicat de dvs, facand trimitere si la ei. Daca dvs, in calitate de parinte, nu aveti un minim respect fata de profesori, dictat in primul rand de buna crestere, cum credeti ca proprii dvs copii isi vor respecta dascalii, element esential in actul educational? Respectul fata de semeni se invata de acasa. Parerile ni le putem spune intr-un mod civilizat. Iar daca avem acel „stilou” care ne face scrierea vizibila, cred ca trebuie sa fim cu atat mai responsabili.

  17. Ca să răspund până aici, în mare… Nu voi ține cont de toate jignirile, eu nu am jignit pe nimeni, nu am folosit un limbaj ireverențios… așa ca unii dintre dumneavoastră…
    Acest articol nu este o știre, este un articol de autor. Dacă observați, Observatorul Prahovean nu este o publicație doar de știri. Acesta este specificul lui în sine…
    Aici se regăsesc diverse puncte de vedere în afară de știrile clasice pe care le puteți citi în alte publicații (asta ca să lămurim maniera personală a materialului). Punctele de vedere sunt semnate și asumate de autorii lor.
    Dar să revenim…
    Cine e vinovat? Nici nu știu dacă poate fi identificat un singur vinovat în toată situația.
    Nu, nu discutăm aici despre politicieni, despre măsurile luate de Ministerul Învățământului, de Ministerul Sănătății.. etc. Politicienii sunt toți o apă și-un pământ, de la ei nu are nimeni pretenții.
    Aveam însă pretenții de la cadrele didactice…
    În mod normal, procentul de 60% impus de Ministerul Educației, nici nu ar fi trebuit să conteze.
    Într-o țară civilizată, dascălii ar fi fost primii care s-ar fi dus să se vaccineze. Dar nu, cadrele noastre didactice apleacă urechea (la figurat) la toate idioțeniile de știri false care circulă în mediul online. Ascultă de toți neaveniții…
    Consider, ca părinte (vaccinat) cu copii (eligibili) vaccinați, că toate cadrele didactice ar trebui să discearnă între un fake news și un adevăr științific.
    Consider că, așa cum eu, ca părinte, le respect, așa cum copiii mei le respectă, și ele ar trebui să aibă mai mult respect față de noi.
    Ca un cadru didactic să ajungă antivaccinist, fără supărare, e strigător la cer. Vorbim despre capacitatea de a discerne și despre cadrele didactice! Când toți medicii ies și spun că nu mai pot, cadrele ce fac???
    Vorbiți de dreptul de a alege… Câți ați ales BCG-ul? Câți ați ales DTP-ul?
    Putem continua polemica la nesfârșit. Dar nu am timp, din păcate… Cu trei copii „în online”, mai greu să stăm la discuții…
    Multă sănătate!

Ai ceva de spus despre articol? Lasă un comentariu aici

Comentariul tău
Numele tău

Ai informații care ar putea deveni o știre? Contactează-ne la: 0785 075 112, pe WhatsApp sau Signal.

Urmărește știrile Observatorul Prahovean și pe Google News!

- Publicitate -

Articole asemănătoare

Primarul din Filipeștii de Pădure, Ciprian Morărescu, își încheie mandatul și nu va mai candida la alegerile locale

  Ciprian Morărescu, primarul comunei Filipeștii de Pădure, își încheie actualul mandat și precizează că nu are de gând să mai candideze pentru funcția de...

Ioana Neagu, primarul din Valea Călugărească, va candida pentru un nou mandat din partea PSD

Ioana Neagu, primarul comunei Valea Călugărească, va candida pentru un nou mandat din partea PSD. Edilul a confirmat informația și a precizat că vrea...
- Publicitate -
- Publicitate -
- Publicitate -

Ultimele știri

Primarul din Filipeștii de Pădure, Ciprian Morărescu, își încheie mandatul și nu va mai candida la alegerile locale

  Ciprian Morărescu, primarul comunei Filipeștii de Pădure, își încheie actualul mandat și precizează că nu are de gând să mai candideze pentru funcția de...

Ioana Neagu, primarul din Valea Călugărească, va candida pentru un nou mandat din partea PSD

Ioana Neagu, primarul comunei Valea Călugărească, va candida pentru un nou mandat din partea PSD. Edilul a confirmat informația și a precizat că vrea...

Atenție, pică! Un stâlp electric, pericol public în zona centrală din Ploiești – GALERIE FOTO

Stâlpul electric care stă să pice este amplasat pe strada Cuza Vodă din Ploiești, în apropiere de o parcare. Un cititor al Observatorulph.ro a...

Cum va fi vremea în luna aprilie. Temperaturi de 26 de grade Celsius, în weekend, la Ploiești

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis, vineri, prognoza meteo pentru luna aprilie. La Ploiești, în weekend, sunt așteptate temperaturi de 26 de grade...

Fragmente dintr-o dronă au căzut în Insula Mare a Brăilei

Elemente ale unei posibile drone au fost identificate în Insula Mare a Brăilei. Informația a fost confirmată printr-un comunicat de Ministerul Apărării Naționale. Potrivit MApN,...
Emisiuni
- Publicitate -

Fostul parlamentar Răzvan Tănase candidează la Primăria Boldești Scăeni

Fostul deputat Răzvan Tanase candidează la Primăria Boldești Scăeni din partea AUR. Acesta a transmis următorul comunicat de presă: ”De 34 de ani orașul nostru parcă...

Noi super oferte te așteaptă la Auchan Discount Ploiești

Până pe 9 aprilie, Auchan Discount Ploiești, magazinul tău cu prețuri mici în care poți economisi zi de zi, te așteaptă cu super oferte...

O nouă sesiune„ Ziua Porților Deschise”, organizată de echipa de robotică RO2D2 din Ploiești. Tinerii s-au calificat pentru a doua oară consecutiv la Mondialele...

Pentru al doilea an consecutiv, echipa de robotică Ro2D2 a C.N. „Mihai Viteazul” din Ploiești se pregătește de participarea la Mondialele din Statele Unite...

Florin Duma, președintele Patronatului Prahova al IMM-urilor, invitat la Reușita TV

Emisiunea REUSITA TV, realizata de catre Daniel Lazar si care, din anul 2005, PROMOVEAZA VALOAREA, aducand in fata publicului oameni si afaceri de succes,...

Turiști răniți, recuperați din vârf de munte, azi noapte, de echipele Salvamont Prahova

Trei persoane au avut nevoie, azi noapte, de intervenția salvatorilor montani. Apelul a venit la ora 23.40,  fiind necesară intervențai echipajelor Salvamont Prahova pentru...
Emisiuni
- Publicitate -