Cum vor fi plătiți profesorii? Anunțul ministrului Educației

Ministrul Educației, Monica Anisie, a infirmat zvonul potrivit căruia cadrele didactice vor fi trecute în șomaj tehnic. Școlile nu vor fi redeschise mai devreme de încetarea stării de urgență, adică 15 mai.

Invitată, aseară, la Realitatea Plus, Monica Anisie a declarat că situația de criză generată de coronavirus nu va afecta salariile profesorilor.

„Am facut aceasta precizare catre colegii mei profesori si repet informatia ca salariile profesorilor se  platesc asa ca pana acum, ca nu se pune in niciun caz nu se pune problema somajului tehnic la nivelul secetorului Educatie. Am recomandat cadrelor didactice ca in perioada vacantei, 3-21 APRILIE, sa intre in concediu de odihna„, a precizat ministrul Educației.

Anisie a precizat că, după vacanța de Paște, lecțiilor vor fi reluate în sistem online, dar nu se pot pune note și nici nu se pot face evaluări, lecțiile urmând să fie reluate odată cu redeschiderea școlilor.

Acest lucru nu se va întâmpla însă mai devreme de 15 mai, când va expira starea de urgență.

Aceasta a promis că în următoarele zile se va lua o decizie și în privința examenelor finale (Bacalaureat, Evaluare Națională, licență, rezidențiat).

Ai imagini sau informaţii care ar putea deveni o ştire? Trimite-ne un mesaj la numărul 0785 075 112 pe WhatsApp sau Signal

Lasă comentariul tău. Click AICI

Comentariul tău
Numele tău