images_1feda.jpg

În fiecare an, se execută controale și verificări la toate unitățile de învățământ din județ, unde ISU depistează neconformități pe linia apărării împotriva incendiilor și protecției civile, făcând demersuri pentru remedierea acestora cât mai rapid cu putință și, acolo unde este cazul, se aplică măsura sancționării contravenționale a responsabililor.

ISU Prahova: ”În perioada 02 – 06 septembrie, Inspecţia de Prevenire din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă “Șerban Cantacuzino” al județului Prahova a desfăşurat 54 acţiuni de control și activităţi de îndrumare şi control pe linia respectării măsurilor de apărare şi stingere a incendiilor la unitățile de învățământ.

Pe timpul verificărilor au fost depistate 163 încălcări ale normelor de apărare împotriva incendiilor şi protecţie civilă, 68 dintre acestea au fost soluționate pe timpul controlului iar 95 nu au fost soluționate. Ca urmare a neregulilor constatate, personalul Inspecţiei de prevenire a aplicat un număr total de 163 de avertismente.

Publicitate - continuă să navighezi
Continuă să citești

De asemenea, în menționată, echipajele de pompieri militari ale celor 6 subunităţi de intervenţie au efectuat 217 misiuni de recunoaştere în teren, la instituții de învățământ, verificând căile de acces la aceste obiective, sursele de alimentare cu apă, reţelele de hidranţi şi alte aspecte de interes operativ.

Toate aceste activități, desfășurate sub coordonarea cadrelor unității noastre, au ca scop asigurarea climatului de siguranță în școli, dar și instruirea copiilor, tinerilor și personalului din cadrul unităţilor de învăţământ cu privire la modul corect de comportare în cazul producerii unei situații de urgență.

De menţionat este faptul că deţinerea autorizaţiei de securitate la incendiu nu exclude riscul producerii unui incendiu, aşa cum nici lipsa acestui document administrativ nu maximizează riscul producerii.

Din evidenţele actuale, la nivelul judeţului Prahova funcţionează fără a deţine autorizaţie de securitate la incendiu un număr de 51 de clădiri, după specificul acestora fiind structurate astfel: 21 grădinițe, 26 școli, 3 săli de sport și 1 internat.”

sursa ISU Prahova

images_787b9.jpg

image fea75
Contactează Redacția Observatorulph.ro pe WhatsApp la: 0726.221.596 - doar text, foto și video.

banner sos deces ultim 300 copyright.jpg

harold.jpg