fbpx

img_4bc66.jpg

Pentru a veni în sprijinul tinerilor care doresc o carieră în Ministerul Afacerilor Interne, pe pagina de Facebook și pe site-ul oficial a fost postat un clip video în care sunt prezentate modificările aduse traseului aplicativ care reprezintă  proba sportivă la examenele de admitere în instituțiile de învățământ ale MAI sau la celelalte concursuri care presupun și proba fizică. Clipul video prezintă obstacolele care trebuie depășite de candidat, modul corect de executare, precum și situațiile în care un candidat este penalizat sau eliminat din concurs, aplicabile polițiștilor, polițiștilor de frontieră și jandarmilor.

”Precizăm că pentru concursul de admitere la Academia de Poliție "A.I. Cuza", organizat în acest an, nu se vor aplica noile modificări ale traseului practic-aplicativ, acestea fiind valabile începând cu data de 01.01.2020.

Ca elemente de noutate pentru traseul aplicativ destinat admiterii la armele poliție, jandarmerie și poliție de frontieră, menționăm adăugarea unui obstacol, față de cele 11 existente în prezent, și creșterea timpului maxim pentru parcurgerea traseului de la două minute și douăzeci și cinci de secunde la trei minute și douăzeci de secunde.

Publicitate - continuă să navighezi
Continuă să citești

În ceea ce privește traseul aplicativ pentru candidații care doresc să se încadreze în structuri ale Inspectoratului General pentru Situații de Urgență, timpul de parcurgere a traseului pentru ca un candidat să fie admis a fost stabilit la două minute și cincisprezece secunde, față de un minut și cinci secunde în prezent. De asemenea, traseul va avea 9 obstacole.

Mai multe detalii despre modificările aduse celor două trasee aplicative, regăsiți în documentele atașate, precum și pe sit-ul MAI la secțiunea Carieră / Instituţii de învăţământ / Formare profesională sau accesând link-urile de mai jos:

https://mai.gov.ro/documente/invatamant/tabel%20modificari%20traseu%20politisti%20si%20jandarmi.pdf

https://mai.gov.ro/documente/invatamant/tabel%20modificari%20traseu%20pompieri.pdf

Noutățile aduse traseului aplicativ fac parte dintr-o serie de modificări la  Ordinele de ministru care reglementează activitatea de management resurse umane în unitățile de poliție și în unitățile militare ale Ministerului Afacerilor Interne determinate, pe de o parte, de necesitatea adaptării anumitor norme ca urmare a situațiilor întâlnite în practică, iar, pe de altă parte, de nevoia consolidării pregătirii de specialitate a personalului operativ, în special în domeniile tactică polițienească, mânuire armament, uz de armă.

În ceea ce privește organizarea concursurilor de ocupare a posturilor vacante din structurile MAI a fost introdusă posibilitatea suspendării concursului, respectiv a amânării emiterii actului administrativ, în cazul semnalării unor aspecte de nelegalitate. Suspendarea și amânarea se pot dispune până la soluționarea sesizării, dar pentru o perioadă de cel mult 5 zile lucrătoare.

Noul cadru normativ prevede și faptul că se vor organiza programe de pregătire tactică a personalului MAI, pe baza procedurilor comune de intervenție profesională aprobate de inspectorii generali ai Inspectoratului General al Poliției Române, Inspectoratului General al Poliției de Frontieră, Inspectoratului General al Jandarmeriei Române și Inspectoratului General pentru Imigrări. Programele de pregătire urmăresc dezvoltarea și menținerea deprinderilor tactice de bază ale personalului operativ și îmbunătățirea capacității de reacție imediată a personalului care lucrează nemijlocit cu publicul.

Totodată, au fost reevaluate documentele de evidență nominală a personalului, fiind introdus statul de organizare în format electronic.”

sursa : MAI

Contactează Redacția Observatorulph.ro pe WhatsApp la: 0726.221.596 - doar text, foto și video.

Comentează cu profilul tău de Facebook


970.jpg