evaluare_nationala-m_0bfb0.jpgPentru absolvenții de clasa a VIII-a, zilele de marți, 18 iunie, și joi, 20 iunie, vor fi cele mai grele de până acum. Și asta pentru că elevii vor susține cele două probe ale Evaluării Naționale. Chiar dacă sunt bine pregătiți, pentru a nu avea surprize la examene, aceștia trebuie să țină cont de o serie de reguli.

Elevii trebuie să fie în săli până cel târziu la ora 8:30. Examenul începe la ora 9:00 și durează două ore.

Fie că știu, fie că nu, elevii nu au voie să iasă din examen mai devreme de o oră și trebuie să scrie numai cu cerneală sau pastă de culoare albastră.
Aceștia sunt așezați câte unul în bancă, în ordine alfabetică, pe clase. Pe ușa fiecărei săli de examen este afișată lista cu numele copiilor repartizați în clasa respectivă.

Publicitate - continuă să navighezi
Continuă să citești

Elevii sunt supravegheați, în fiecare sală de examen, de doi asistenți, care sunt profesori de altă specializare decât cea la care se susține proba. Unul dintre asistenți stă în fața clasei, celălalt în spatele clasei, scrie Edupedu.ro

Înainte de aducerea subiectelor în săli, asistenții le vor explica elevilor modul în care se desfășoară examenul și cum trebuie să completeze datele personale pe foaia tipizată.

În săli, copiii vor avea acces doar cu obiectul de scris și actele de identitate (C.I sau, în lipsa acestuia, certificat de naștere, însoțit de carnetul de elev).

Fiecare elev primește o coală de hârtie tipizată, pe care își scrie cu majuscule numele, prenumele tatălui, toate prenumele personale, în ordinea în care sunt trecute în actul de identitate și completează lizibil celelalte date de pe colțul care urmează să fie lipit. Colțul colii tipizate este lipit numai după ce asistenții din săli au verificat completarea corectă a tuturor datelor și după ce aceștia semnează în interiorul porțiunii care urmează să fie sigilată, prevede metodologia.

Elevii primesc atâtea coli tipizate și ciorne marcate cu ștampila școlii câte le sunt necesare. Aceștia completează, pe fiecare dintre colile tipizate folosite, datele personale, în colțul care urmează să fie lipit. Pentru lipirea colțului lucrării se folosește lipici sau același tip de etichete autocolante, pentru toți elevii din școală.

Elevii care vor să corecteze o greșeală “taie fiecare rând din pasajul greșit cu o linie orizontală”. Alte tipuri de corecturi pot fi considerate „semne“ și genera o serie de probleme absolventului respectiv.

La expirarea celor 120 de minute de examen, elevii predau lucrările în faza în care se află, fiind interzisă depășirea timpului stabilit. Trei elevi rămân în sală până la predarea ultimei lucrări.

Absolvenții de clasa a VIII-a prinși că încearcă să copieze sau că au la ei telefoane/obiecte interzise sunt dați afară din probă și primesc nota 1, indiferent dacă au folosit sau nu materialele interzise.

Ordinul de ministru prevede că elevii prinși cu telefoane sau copiuțe sunt eliminați din examen “indiferent dacă au fost introduse de aceștia ori de alți candidați, de cadre didactice din comisie sau de alte persoane și indiferent dacă ei au primit ori au transmis materiale interzise/ciorne/foi din lucrările scrise”.

Dacă un elev este dat afară din examen pentru că a încercat să copieze, președintele de comisie scrie pe lucrarea acestuia, cu cerneală sau pix roșu, “fraudă” și pune nota 1.

Articolul integral pe Edupedu.ro

În Prahova, peste 6000 de elevi vor susține probele Evaluării Naționale din acest an.

evaluare_nationala-m_b6bea.jpg

Rezidential 9 Mai
Contactează Redacția Observatorulph.ro pe WhatsApp la: 0726.221.596 - doar text, foto și video.
Liliana Maxim Minculescu
redactor
Mai multe despre autor și articolele sale

harold.jpg

banner sos deces ultim 300 copyright.jpg