fbpx

cresa_27d41.jpgUn deputat liberal a depus în Parlament un pachet legislativ pentru stimularea natalităţii. Pachetul prevede, între altele, un proiect de lege care încurajează companiile private cu minim 30 de angajaţi să construiască creşe sau grădiniţe pentru copiii angajaţilor acestora, scutindu-se din plata impozitului pe profit, anual, sumele de bani utilizate pentru construirea şi/sau întreţinerea acestor spaţii.

„În urma discuţiilor pe care le-am avut cu societatea civilă cu expertiză în domeniu, am luat decizia de a depune Pachetul legislativ pentru Natalitate.

Este un prim pas în soluţionarea problemelor care au condus la scăderea natalităţii în România, iar majoritatea propunerilor din acest pachet legislativ au fost aplicate cu succes în state europene care s-au confruntat cu această situaţie”, a afirmat deputatul PNL Ovidiu Raețchi, cel care a depus în Parlament pachetul care ar fi binevenit pentru mii de părinți din toată țara.

Publicitate - continuă să navighezi
Continuă să citești

Potrivit g4media.ro, pachetul legislativ conţine şase proiecte legislative:

• Iniţiativă legislativă care propune ca mamele sau, după caz, persoanele care au în întreţinere copii cu vârsta de până la trei ani, să beneficieze de vouchere valorice în valoare lunară de 150 de euro pentru fiecare copil cu vârsta de până la trei ani, destinate achiziţionării de servicii de asistenţă şi îngrijire a copilului, care pot fi utilizate la creşe, grădiniţe, servicii bone etc;

• Proiect de lege care încurajează companiile private cu minim 30 de angajaţi să construiască creşe sau grădiniţe pentru copiii angajaţilor acestora, scutindu-se din plata impozitului pe profit, anual, sumele de bani utilizate pentru construirea şi/sau întreţinerea acestor spaţii;

• Proiect de lege pentru sprijinirea creării Băncilor de Lapte Matern, având în vedere situaţia critică în care se află România din acest punct de vedere (nici măcar o Bancă de Lapte funcţională);

• Iniţiativă legislativă care presupune înfiinţarea unei Comisii Naţionale de Alăptare compusă din specialişti voluntari – soluţie recomandată de UNICEF şi Organizaţia Mondială a Sănătăţii, printre statele care au deja o astfel de Comisie numărându-se Germania, Statele Unite, Canada. Situaţia precară în care se află România din acest punct de vedere (ultimul loc în UE) face necesară adoptarea unor măsuri de stimulare a practicilor alăptării;

• Iniţiativă legislativă care să ofere un cadru legal prin care mamele pot îngriji şi alţi copii, dincolo de cei proprii, lucrând ca bone, permiţând astfel altor mame să revină rapid la muncă şi primind în acest scop un stimulent de la stat;

• Proiect de lege pentru clasificarea maternităţilor ca Spitale Prietene cu Copilul – clasificare lansată de UNICEF şi Organizaţia Mondială a Sănătăţii, care ar fi trebuit deja implementată în România.

Deputatul PNL mai subliniază în comunicat că în 2018 România a înregistrat un minim istoric în privinţa copiilor născuţi în ţară în ultima jumătate de secol, fenomen care trebuie văzut cumulativ cu numărul mare de tineri care emigrează.

„Criza demografică este una dintre cele mai severe provocări pe termen mediu şi lung cu care se confruntă România (…) Pe acest fond, piaţa forţei de muncă şi sistemele de pensii şi de sănătate vor fi grav dezechilibrate în viitor – dacă nu cumva primele semne de dezechilibru se observă deja”, mai spune deputatul PNL.

Sursa: g4media.ro

Informeaza-te inainte de a cumpara o casa

Contactează Redacția Observatorulph.ro pe WhatsApp la: 0726.221.596 - doar text, foto și video.

Comentează cu profilul tău de Facebook

Liliana Maxim Minculescu
redactor
Mai multe despre autor și articolele sale

sc_vasile1_83d7d.jpg
banner sos deces ultim 300 copyright.jpg
harold.jpg