Singura fabrică de gheață din Ploiești, închisă acum două săptămâni în urma unui control al inspectorilor OPC Prahova, și-a reluat activitatea.
Decizia a fost luată după efectuarea unor noi analize de laborator, care au confirmat că procesul de producție este sigur pentru sănătatea consumatorilor.
Reamintim că, în 15 mai, OPC Prahova a emis un comunicat de presă în care anunța suspendarea activității fabricii de gheață din Ploiești, după ce în probele de apă analizate în laboratorul autorizat Larex au fost găsite bacterii de tip e-coli.
Tot în urma acelui control, s-a dispus oprirea de la vânzare a 12 tone de cuburi de gheață ambalate în pungi de plastic și retragerea din magazine a unor loturi posibil infestate.