- Publicitate -

Scandal monstru după ce Rosal a câştigat licitaţia pentru salubritatea Ploieştiului / Vezi acuzaţiile lui Octavian Morariu, preşedintele Vitalia

morariuDupă ce Rosal a câştigat licitaţia pentru salubritatea Ploieştiului, deşi avea tarife mai mari atât pentru populaţie, cât şi pentru municipalitate, Octavian Morariu, preşedintele Vitalia, a acuzat jocurile politice din spatele licitaţiei. Iată cele mai importante declaraţii ale lui Morariu făcute astăzi într-o conferinţă de presă:
Membrii comisiei de licitaţie au considerat gratuitatea pentru colectarea selectivă a deşeurilor drept  nerealistă. Îi anunţ, pe această cale, că Rosal a câştigat un  proces la Cluj tocmai pe această variantă. Vom folosi exact argumentele casei de avocatură Boştină şi Asociaţii cu care Rosal a avut câştig de cauză în instanţă.
Includerea redevenţei în investiţii este un motiv fals de descalificare a ofertei Vitalia. Noi am încheiat racorduri cu marii reciclatori şi era normal să dăm primăriei un comision din veniturile obţinute. În plus, nu puteam percepe populaţiei un tarif pentru deşeurile reciclabile atât timp cât noi făceam profit din această activitate.
Ce trebuie să înţelegem din adjudecarea licitaţiei de către Rosal? Că un partid (n.r. PDL) şi-a dat nişte bani. Mai mult, un deputat (n.r. Silviu Prigoană, PDL) face afaceri cu bani publici într-o primărie condusă de un coleg de partid (n.r. Andrei Volosevici, PDL).

- Publicitate -

Ce părere ai? Comentează aici!

Comentariul tău
Numele tău

Sondaj Observatorul Prahovean

- Publicitate -

Ai un pont?
Scrie-ne pe WhatsApp la 0785075112.

Trimite pe WhatsApp

Exclusiv

Șapte ani de la dezastrul ecologic din Mimiu, niciun vinovat

Pe 11 noiembrie 2018, la un depozit ilegal de...

Manevre la Paltinu. Ce se întâmplă cu furnizarea apei [surse]

Azi noapte, au fost efectuate manevre la barajul Paltinu,...

Apa Nova Ploiești majorează tarifele la 1 ianuarie 2026

Ploieștenii vor plăti mai mult pentru serviciile de apă...

Provocarea Observatorul Prahovean

- Publicitate -
- Publicitate -
- Publicitate -

Știri noi

- Publicitate -
- Publicitate -
- Publicitate -