vega.jpg

Consiliul Suprem de Apărare a Ţării și Consiliul Concurenței au aprobat tranzacția dintre KazMunayGas și China Energy Company Limited, tranzacție încheiată la sfârșitul anului trecut. 

 

Poate una dintre cele mai interesante tranzacţii este pe cale să fie finalizată. Între vânzător şi cumpărător, lucrurile erau deja clare încă de la sfârşitul anului trecut, însă era nevoie si de avizul CSAT şi de cel al Consiliului Concurenţei, în condiţiile în care, din punct de vedere legal, pe un domeniu stretegic, statul român are de spus ultimul cuvânt.

Investitiile companiei chineze în urmatorii cinci ani vor ajunge la peste trei miliarde de dolari. Cu alte cuvinte, este vorba despre petrol din Kazahstan, bani din China și locuri de muncă și contribuții la buget pentru România. "O atenție deosebită va fi acordată proiectelor din România, fiind statul în care Grupului KMGI deține principalele active. În concluzie, trebuie remarcat faptul că acest proiect global va avea efecte multiple în economiile țărilor participante - România, Kazahstan, China - precum și un impact social pozitiv", declară Zhanat Tussupbekov, CEO al KMG International, citat de antena3.

Distribuţia procentuală a acţionariatului prevede că, 49% din acţiuni vor fi ale Kazahilor, iar chinezii vor avea 51%. Conform acordului, KMG va livra o cantitate uriaţă de țiței, 125 de milioane de tone, pentru a susține și a extinde operațiunile sale. Astfel, cele două rafinării, Petromidia și Vega, vor începe să lucreze la capacitate mărită. În fapt, rafinăria Vega va avea marea şansă să fie retehnologizată şi să repornească, întrucât cele câteva procese tehnologice care se mai derulează la Ploieşti, nu înseamnă că Vega mai poate fi numită rafinărie.