fisc-sediu.jpg

Unul dintre cele mai utile, necesare şi accesate site-uri utilitare din România, anaf.ro, este din nou în funcţiune. Sistemul lor informatic este însă la pământ.

 

În repetate rânduri, de mai bine de o lună, sunt sesizate probleme majore ale sistemului informatic al ANAF. De fiecare dată când site-ul se blochează, este afişat mesajul "mentenanţă". De fiecare dată,contribuabilii au primit asigurări, că nu vor mai fi probleme. Marţi însă sistemul a picat din nou, până în această dimineaţă. Chiar dacă acum este funcţional, iar contribuabilii pot să primească deciziile de impunere la cerere sau alte documente de care depinde activitatea lor.

Surse din cadrul ANAF susţin că ceea ce oficialii numesc lucrări de mentenanţă, reprezintă în fapt doar o cârpeală a unui sistem aflat în moarte clinică.