Grupul „România curată”, format din mai multe ONG-uri şi sindicate precum Societatea Academică din România, Freedom House România, Alma Mater ş.a., a publicat astăzi un raport intitulat „Investiţia în partid produce milionari”. Potrivit documentului, oamenii de afaceri generoşi cu partidele politice în campanile electorale reuşesc să-şi amortizeze “investiţiile” în timp record, prin contractele de zeci de milioane de lei obţinute ulterior din relaţia cu statul. Pe lista României Curate apar şi doi prahoveni. Este vorba de Sebastian Ghiţă, patronul Asesoft şi Gheorghe Petrache, patronul Ecolact Prod Păuleşti.
Asesoft International SA este detinuţă de ploieşteanul Sebastian Ghiţă, firma sa contribuind la campania prezidenţiala a PDL cu 135000 lei. Potrivit portalului e-licitatie.ro, numai în 2010, firma a semnat 20 de contracte cu societăţi ale statului. Valoarea totală a acestora este de puţin peste 200 milioane lei. De la Ministerul Finanţelor, până la Servicul de Telecomunicaţii Speciale, de la Agenţia de Cadastru şi Publicitate Imobiliară până la Agenţia Naţională pentru Protecţia Mediului, mai toate instituţiile ce beneficiază de finanţare peste medie au semnat contracte cu firma lui Ghiţă. În schimb, acesta le-a oferit sisteme de videoconferinţe, implementarea unui “sistem integrat de mediu”, “sistem de management al traficului de nave pe Dunare” sau “sistem de comunicaţie pentru n-vis”.
Firma Ecolact Prod din localitatea Păuleşti – Prahova a plătit 300.000 lei pentru PSD. La sfârşitul anului trecut, firma distribuitoare de lapte, cornuri şi fructe pentru elevii din judeţul Prahova a dat lovitura printr-un contract cu Consiliul Judeţean Prahova. Instituţia i-a acordat, pe patru ani, exclusivitatea de a distribui “cornul şi laptele” în toate grădiniţele şi scolile cu clase I-VIII din judeţ. În acest interval, Ecolact s-a angajat să împartă produsele amintite contra sumei de 53,7 milioane lei.
Firma aparţine lui Gheorghe Petrache, un investitor care a deschis în 2007, printr-o finanţare SAPARD, o fabrică de prelucrare a laptelui.
Sursa: romaniacurata.ro
- Publicitate -
Doi prahoveni, pe lista milionarilor din afaceri cu statul / Vezi cine sunt
Data:
Cum ți se pare subiectul?
Urmărește Observatorul Prahovean pe canalul de social media preferat
Ai un pont?
Trimite-ne un mesaj pe WhatsApp la 0785 075 112
Sondaj Observatorul Prahovean
Provocarea Observatorul Prahovean
Doctor bun
- Publicitate -
Antreprenori de succes
- Publicitate -
- Publicitate -