Din cauza terenurilor foarte scumpe deţinute de un prahovean în Pipera, autostrada Bucureşti-Ploieşti va fi mai scurtă cu 6 km. Potrivit gândul.info, drumul început din 2006 se va opri în comuna Ştefăneşti, aproape de Centura Capitalei, şi nu în Bucureşti, conform proiectului iniţial pentru că exproprierile ar fi prea scumpe. Printre proprietarii de terenuri pe care ar fi trebuit amenajată autostrada se numără şi omul de afacei prahovean Ionuţ Negoiţă. Acesta are două hectare de teren, pentru care statul nu i-a făcut până acum nicio ofertă. Nu a venit nimeni să vorbim despre asta. Nu mi s-a făcut nicio ofertă. Terenul e blocat… nu pot obţine nici autorizaţie de construcţie dar nici un s-a vorbit despre expropriere. Deci nu-i nici albă, nici neagră. , a declarat Ionuţ Negoiţă, pentru Gândul. Acesta are împreună cu fratele său, parlamentarul Robert Negoiţă, o avere estimată la circa 100 de milioane de euro, clasându-se pe locul 50 în topul Forbes 500 Miliardari. Ionuţ Negoiţă spune că ar vinde terenul necesar finalizării proiectului de autostradă la un preţ de 200 de euro metrul pătrat, faţă de 500, cât valora înainte de criza economică. În schimb, reprezentanţii Ministerului Transporturilor susţin că preţul solicitat este foarte mare.”E prea scump! Noi trebuie să construim drumuri, nu să cumpărăm terenuri. Proiectul trebuie să rezolve problema traficului spre Ploieşti. Asta facem. Sunt patru benzi la centură. Eu zic că e suficient pentru a fluidiza traficul. În momentul de faţă proiectul este gata în proporţie de peste 60% a declarat Liviu Costache, director general al Companiei Naţionale de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România (CNADNR).Până acum, din valoarea totală a tronsonului Bucureşti-Moara Vlăsiei (19,5 km), de 492 milioane de euro (fără TVA), 291 de milioane de euro au fost alocaţi doar pentru exproprieri, în condiţiile în care construcţia efectivă (fără TVA şi fără cheltuielile de consultanţă) ar trebui să coste 200 de milioane de euro.