Viitorul sens giratoriu de la intersecția DN1B cu DJ 236, nu va fi o investiție chiar ieftină, iar durata de realizare prevăzută este de numai 12 luni.
Sensul giratoriu va fi realizat în baza unui parteneriat între Consiliul Județean, Primăria Blejoi și Ploiești Shopping City. Cât despre valoarea totală a investiției aceasta este estimată la peste 8,2 milioane lei cu TVA. Potrivit proiectului aprobat de Consiliul Județean finanțarea obiectivului se va realiza din bugetul local și din contribuții din surse atrase. Sensul giratoriu va avea patru ieșiri/ intrări, lungimea parapeților de beton tip New Jersey fiind de 92 metri.