Noile reguli, stabilite, sâmbătă, printr-un acord preliminar între statele membre ale Uniunii Europene şi europarlamentari, oferă guvernelor mai mult timp pentru a reduce datoriile, precum şi posibilitatea de a oferi stimulente pentru a susține investiţiile publice în protejarea climei, politică industrială şi securitate, transmite Reuters, citată de News.ro.
Aceste noi reguli stabilesc ţinte minime de deficit şi de reducere a datoriilor, dar acestea sunt mai puţin ambiţioase decât cifrele anterioare.
„Într-un moment de provocare economică şi geopolitică semnificativă, noile reguli ne vor permite să abordăm noile realităţi de astăzi şi să oferim statelor membre ale UE claritate şi predictibilitate cu privire la politicile lor fiscale pentru anii următori”, a declarat vicepreşedintele Comisiei Europene, Valdis Dombrovskis.
Oficialul CE a adăugat că regulile vor îmbunătăţi sustenabilitatea finanţelor publice şi vor promova creşterea durabilă prin stimularea investiţiilor şi a reformelor.
Regulile revizuite permit ţărilor cu împrumuturi excesive să îşi reducă datoria în medie cu 1% pe an dacă aceasta este de peste 90% din produsul intern brut (PIB) şi cu 0,5% pe an, în medie, dacă datoria este cuprinsă între 60% şi 90% din PIB.
Ţările cu un deficit de peste 3% din PIB trebuie să reducă la jumătate acest procent, la 1,5% în perioadele de creştere, creând un tampon de siguranţă pentru vremurile grele care urmează.
Cheltuielile pentru apărare vor fi luate în considerare atunci când Comisia evaluează deficitul ridicat al unei ţări, un considerent declanşat de invadarea Ucrainei de către Rusia.