spot_img
- Publicitate -

Impozitarea pensiilor din Pilonul 2 și Pilonul 3, o aberație care trebuie imediat corectată

Data:

Ne aflăm în situația în care ori legiuitorul este incompetent, ori este rău intenționat. Ambiguitatea unei legi duce la impozitarea unor venituri (pensii) obținute pe bază de contributivitate, deși acele contribuții provin din venituri care au mai fost supuse impozitării.

- Publicitate -

Impozitarea pensiilor speciale vine la pachet și cu o mare nedreptate/ilegalitate care afectează beneficiarii Pilonului 2 și Pilonului 3 de pensii.

După ce a mimat tentativa de eliminare a pensiilor speciale, sume pe care toți contribuabilii le susțin pentru ca de ele să beneficieze persoane privilegiate, legiuitorii au venit cu o lege care să atenueze nemulțumirea generală, intenționând doar să reducă valoarea acestor pensii prin impozitarea lor. Doar că, nefiindu-le prea clar ce au de făcut, au elaborat un act normativ prin care impozitează suplimentar și alte venituri provenite din sume care au mai fost supuse impozitării.

Ambiguitatea legislativă din Codul Fiscal ar putea impozita pensiile private cu 15% – 20%, așa cum vor fi impozitate pensiile speciale

Asociația Administratorilor Fondurilor de Pensii (APAPR) a avertizat asupra unei ambiguităţi legislative în Codul fiscal, care duce la impozitare progresivă a câştigurilor de capital din fondurile de pensii private (Pilonul II obligatoriu și III facultativ), asimilate în mod eronat cu partea necontributivă a pensiilor de serviciu (cunoscute public ca „pensii speciale”) începând cu 1 ianuarie 2024.

- Publicitate -

APAPR: „În loc de impozitarea plăților din fondurile de pensii private cu cota normală de 10% (ca în prezent și precum la pensiile plătite din sistemul public), de la 1 ianuarie 2024 regimul fiscal riscă să devină cel cu cotele progresive de 15% sau 20%, aplicabil câştigurilor de capital, cel mai nefavorabil dintre toate produsele de economisire / investire din România.”

Aplicarea acestor prevederi ar fi injust de penalizatoare pentru participanții la fondurile de pensii private și beneficiarii plăților, astfel că APAPR a demarat, în dialog instituțional cu Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) și Ministerul Finanțelor Publice (MFP), procedurile pentru clarificarea cât mai urgentă a acestei ambiguități legislative.

APAPR solicită, inclusiv public, modificarea prin Ordonanță de Urgență a Guvernului a Codului Fiscal (Art. 100 și Art. 101) pentru a oglindi în mod corect diferența dintre principiul contributiv care guvernează prin excelență pensiile private și cel necontributiv al pensiilor speciale. În esență, APAPR solicită menținerea cotei actuale de impozitare de 10% în locul aplicării cotelor de 15% sau 20%”, a atenționat Asociația administratorilor fondurilor de pensii.”

- Publicitate -

Într-un răspuns pentru hotnews.ro, Ministerul de Finanțe confirmă că sunt necesare clarificări la cadrul fiscal aplicabil veniturilor din pensiile private, ca urmare a intrării în vigoare de la 1 ianuarie 2024 a modificãrilor Codului fiscal prin Legea 282/2023.

Ministerul de Finanțe susține ar fi sesizat în repetate rânduri că dacă această lege trece în forma aceasta va genera incertitudine și reformulări și pasează problema către Ministerul Muncii.

„Legea 282/2023 la care se face referire reglementează pensiile de serviciu, inclusiv componenta de impozitare a acestora. Pensiile din Pilonul 2 sunt bazate doar pe contributivitate astfel încât interpretarea că ar fi afectat în vreun fel acest venit prin impozitare progresivă este una neconformă cu realitatea normei juridice.”

Însă, Legea 282/2023 nu reglementează doar pensiile de serviciu, așa cum susține Ministerul Muncii.

- Publicitate -

Legea care a fost publicată în 20 octombrie 2023 în Monitorul Oficial se numește:„Legea nr. 282/2023 pentru modificarea şi completarea unor acte normative din domeniul pensiilor de serviciu şi a Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal”.

Articolul 101 care a fost modificat de legea 282/2023 se referă la „orice plătitor de venituri din pensii”, iar pentru partea necontributivă se aplică progresiv cotele de impunere.

În acest caz, dacă legislativul nu intervine făcând corecțiile necesare, pensiile din Pilonul 2 și cele din Pilonul 3 vor fi impozitate.

- Publicitate -

Cum ți se pare subiectul?

Ce părere ai? Comentează aici!

Comentariul tău
Numele tău

Urmărește Observatorul Prahovean pe canalul de social media preferat

Ai un pont?

Trimite-ne un mesaj pe WhatsApp la 0785 075 112

Sondaj Observatorul Prahovean

Provocarea Observatorul Prahovean

Doctor bun

- Publicitate -

Antreprenori de succes

- Publicitate -

Exclusiv

Pouch-ul, noua metodă de fumat, sub buză, a elevilor, la ore

Ce mai e cool, David, acum, la școală? ”Să...

Cât de greu se obține permisul de conducere la Ploiești

Prefectura Prahova prin Serviciul Permise și Înmatriculări auto a...

Cu ce se ocupă muncitorii străini care vin în Prahova

Apariția muncitorilor străini în Prahova, mai ales veniți din...

Irina Loghin continuă să fie victima publicității neetice

Irina Loghin este una dintre puținele vedete care au...

Trenul care a greșit drumul spre Ploiești. Reacția CFR Călători

Observatorul Prahovean a publicat aseară un incident bizar petrecut...
- Publicitate -

Știri noi

Nu mai plouă în Castelul Peleș! Muzeul poate fi vizitat

Nu mai plouă în Castelul Peleș! Pericolul degradării exponatelor...

Gaze din Marea Neagră. Începe forarea pe platforma Barents

Platforma-gigant de foraj Transocean Barents este gata să pornească...

Avocatul Poporului, reacție legată de provocarea Paracetamol

Avocatul Poporului s-a sesizat din oficiu în privința fenomenului...

Ajutor de deces 2025. Precizări Casa de Pensii Prahova

Ajutorul de deces se acordă în cazul decesului asiguratului...

Testarea antidrog a elevilor, doar în centre speciale

Ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, a spus că elevii nu...
- Publicitate -

Emisiuni

Banchetul, mai scump ca o nuntă la un colegiu din Ploiești

În ultima emisiune Observatorul Prahovean LIVE, Marius Nica, Claudiu...

De ce plătesc prahovenii tarife uriașe la apă și canalizare

Astăzi, în emisiunea Observatorul Prahovean LIVE, Marius Nica, Mihai...

Bianca Mirică, eleva din Ploiești acceptată cu bursă în SUA

Bianca Mirică este eleva din Ploiești care a fost...
- Publicitate -

Vox Publica

Cum ajunge Ploieștiul mica Gaza sau Gunoigate republican

Avocatul Sorin George Botez este cel mai nou editorialist...

Școli „bune” și școli „proaste” în Ploiești

Tot mai mulți părinți aleg să își ducă la...

Georgeștii la piață, un kitsch cu pretenții de original

Fix în ziua în care a cerut românilor să...
- Publicitate -

Pe aceeași temă

Gaze din Marea Neagră. Începe forarea pe platforma Barents

Platforma-gigant de foraj Transocean Barents este gata să pornească...

Un lanț olandez deschide magazine în România

Lanţul olandez de magazine Action, care vinde produse nealimentare,...

S-au scumpit, din nou, carburanții. Motorina, aproape de 8 lei

Stațiile de carburanți au majorat, la miezul nopții, din...

Un nou lanț de magazine vine în România

Lanțul de magazine DM Drogherie va avea un concurent...
- Publicitate -

Autobuzele TCE Ploiești vor circula cu motorină de la Rompetrol

Rompetrol Downstream, compania specializată în distrubția de carburanți a...

Vânzări mai mari în supermarketuri în ziua boicotului

Apelul suveranistului Călin Georgescu de boicotare a supermarketurilor nu...

Unde va deschide Lidl un nou magazin în Ploiești

Lanțul Lidl se extinde în Ploiești cu un nou...

Câți bani primesc părinții de la stat pentru creșterea copiilor

Începând cu prima zi de viață a nou-născutului, părinții...